Politic

ANFP a ajuns la ora bilanțului activității pe 2009

  • logomytex.png
 

Conducerea Agenției Naționale a Funcționarilor Publici a ținut ieri, într-un comunicat de presă, să facă o informare asupra activității desfășurate anul trecut în privința reglementării funcției publice, al managementului în domeniu, al perfecționării profesionale și în cel al monitorizării și controlului activităților.
„În domeniul reglementării funcției publice au fost finalizate șase proiecte legislative, devenite ulterior acte normative. Au fost formulate peste 100 de observații și de propuneri referitoare la proiecte elaborate de către alte autorități sau instituții. S-au organizat concursuri de recrutare și promovare pentru un număr de peste 8.000 de funcții publice. Pentru înalții funcționari publici
s-au desfășurat 26 de concursuri pentru ocuparea a 113 de posturi și au fost eliberate peste 4.500 de caziere administrative. În domeniul formării profesionale a fost finalizat un program de formare specializată pentru înalții funcționari, cât și un altul pentru manageri publici”, ne-a declarat președintele ANFP, ministrul secretar de stat Szakal Andras.
El a menționat că a elaborat două ordine, unul vizând aprobarea termenelor și a formatului standard de transmitere a informațiilor privind planul anual de perfecționare profesională și un altul privind stabilirea domeniilor prioritare în care se organizează programe de formare pentru funcționarii publici: „Agenția își reafirmă suportul și implicarea în dezvoltarea unui corp profesionist de funcționari publici. Considerăm colaborarea dintre toți factorii implicați în procesul de reformă a funcției publice ca fiind de importanță majoră pentru o administrație publică performantă”.
    (C.D.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google