Politic

„Analiza Codului Fiscal se face în discoteci sau croaziere de lux“

 

Vicepreşedintele PNL Ioan Bălan, spune că ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, caută analizele despre Codul Fiscal în discoteci, pe litoral sau aşteaptă să le primească din croaziera premierului. „PNL i-a cerut constant ministrului să aducă date precise privind impactul măsurilor de relaxare fiscală şi sursele precise de acoperire a golurilor bugetare! Nouă nu ne-a arătat nicio cifră, aşa cum nu a arătat nici Preşedintelui României, nici Guvernatorului BNR şi nici altcuiva, pentru că pur şi simplu nu are asemenea estimări şi nici nu s-a străduit să le obţină. Mai mult, mi-e greu să cred că acesta le va obţine în cele câteva zile care au mai rămas până la consultări, mai ales dacă le va căuta în continuare prin discotecile de pe litoral. Singura sa şansă este să i le trimită şeful său de Guvern direct din croaziera de lux”, a spus Ioan Bălan, conform Mediafax.

Recent, liberalii au propus partidelor politice şi instituţiilor abilitate să participe la consultări publice pe teme de interes major precum Codul Fiscal şi noua lege a salarizării în sectorul de stat.  PNL a anunţat că propune partidelor parlamentare data de 17 august pentru consultări. UNPR a propus, la rândul său, partidelor parlamentare data de 19 august pentru consultările pe tema Codului fiscal.

Amintim că premierul Victor Ponta şi-a petrecut concediul într-o croazieră de lux, în Caraibe, a arătat presa centrală.

Citiţi şi: Ponta a debarcat de pe vasul de lux


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button