Politic

Ambasadorul SUA: Traficul de persoane este „o formă de sclavie modernă“

 

Hans G. Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, spune că peste douăzeci de milioane de oameni din întreaga lume sunt victimele traficului de persoane. Acesta arată într-un editorial că traficul de persoane este „o formă de sclavie modernă“ şi „o infracţiune care are loc în aproape toate ţările şi afectează pe aproape toată lumea“.

„Cu toate acestea, multe persoane continuă să creadă că este o chestiune care îi afectează doar pe alţii, din alte ţări. Adevărul este că vă afectează pe dumneavoastră şi ne afectează pe toţi. E posibil ca victimele traficate să fi lucrat la producerea celor mai noi telefoane inteligente pe care le cumpărăm, a produselor de machiaj pe care le folosim şi a hranei pe care o consumăm. De fapt, foarte puţine sunt lucrurile pe care le putem cumpăra cu deplină încredere că persoanele care le-au produs nu au fost forţate să facă acest lucru.

Victimele traficului de persoane, fie că este vorba despre persoanele traficate în scopuri de exploatare sexuală sau de muncă forţată, provin din diverse medii, iar în multe cazuri, poveştile lor încep cu aspiraţia de a avea o viaţă mai bună şi cu lipsa modalităţilor de a-şi îndeplini aspiraţiile. Traficanţii exploatează această realitate. În special persoanele care caută oportunităţi de angajare, atât în propria ţară, cât şi peste hotare, se confruntă cu riscul recrutării ilegale şi abuzive care poate duce la trafic. În astfel de cazuri, aceste persoane sunt în imposibilitatea de a-şi părăsi locurile de muncă din mine, fabrici şi agricultură, de pe şantiere şi bărci de pescuit, sau de a scăpa din comerţul cu servicii sexuale, care în multe cazuri se dezvoltă în paralel cu aceste industrii“, afirmă Hans G. Klemm.

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România spune că autorităţile trebuie să continue să combată traficul de persoane prin măsuri ferme de aplicare a legii şi o protecţie eficientă a victimelor.

„Şi sectorul privat are o oportunitate reală să joace un rol principal în această privinţă. Companiile pot stabili politici anti-trafic şi pot realiza o hartă a lanţurilor lor de distribuţie până la nivelul materiilor prime, pentru a identifica vulnerabilităţile şi lipsa de transparenţă; pot elimina riscul de trafic de persoane în operaţiunile lor; pot stabili un echilibru între dezvoltarea lor şi eforturile de combatere a traficului de persoane, astfel încât să nu se sacrifice libertatea, bunăstarea şi demnitatea angajaţilor din cadrul lanţului de aprovizionare pentru un profit mai mare.

Şi indivizii pot juca un rol important în lupta împotriva traficului de persoane în cadrul lanţurilor de aprovizionare. Folosind instrumente de informare a consumatorilor precum SlaveryFootprint.org, ei pot înţelege mai bine cum afectează traficul de persoane achiziţiile lor zilnice şi îşi pot folosi puterea de cumpărare pentru a solicita companiilor să ia măsuri pentru a preveni sclavia în cadrul lanţurilor lor de aprovizionare. Totodată, ei pot pune presiune asupra autorităţilor pentru ca acestea să adopte legislaţie care să-i protejeze pe muncitori şi să asigure transparenţă şi responsabilitate în achiziţiile acestora“, a mai spus ambasadorul american.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare