Ambasadorul Irlandei în România, vizită la Brașov / Înființarea unei linii aeriene?
Ambasadorul Irlandei în România, vizită la Brașov / Înființarea unei linii aeriene?
O delegație importantă a Republicii Irlanda, condusă de Excelența Sa Dl. Brendan Ward, ambasadorul Irlandei în România, vizitează orașul Brașov pentru a identifica cele mai bune soluții de dezvoltare a relațiilor din orașul nostru și potențialii parteneri irlandezi din domeniile economic, educațional și cultural.
În această dimineață, oficialii irlandezi au fost primiți la Primăria Brașov de cei doi viceprimari, Dan Ghiță și Lucian Patrașcu, cu care au discutat despre modul în care Brașovul poate deveni o destinație pentru turiștii irlandezi, dar și pentru investitorii din această țară.
În cursul zilei, Excelența Sa se va întâlni cu primarul George Scripcaru și chiar va fi prezent pe scena din Piața Sfatului, alături de primar, când cei doi vor aprinde luminițele Crăciunului.
ES Brendan Ward s-a arătat încântat de Brașov, fiind prima vizită pe care o face în orașul nostru, deși, după cum mărturisea, primise deja referințe foarte bune despre frumusețea orașului vechi, de la unul dintre prietenii săi, specializat în arhitectură și restaurare de monumente.
Din păcate, Brașovul este destul de puțin cunoscut în Irlanda, iar una dintre dorințele Excelenței Sale este aceea de a aduce cât mai mulți irlandezi care să viziteze zona noastră, obiectivul fiind de a sprijini înființarea unei linii directe între Dublin și Brașov.
,,Aceasta este prima mea vizită la Brașov, frumosul oraș transilvănean. Aștept cu nerăbdare ca în următorii ani să construim relații între orașele din Irlanda și Brașov și să creăm legături culturale și educaționale între universitățile noastre și organismele culturale. Lucrăm din greu la dezvoltarea turismului din Irlanda în România. România nu este foarte cunoscută în Irlanda, dar există legături aeriene directe între Dublin și patru orașe românești în acest moment și posibil încă unul sau două, inclusiv Brașov, în următorii ani. Am dori să vedem mai mulți irlandezi care să vină aici și să cunoască România. Pe plan economic, Asociația de Afaceri România-Irlanda va organiza anul viitor o misiune comercială din România în Irlanda. De asemenea, organizează participarea la principalul târg de turism din Dublin în ianuarie 2025. Și bineînțeles, Ambasada României la Dublin, secția comercială, este foarte activă în construirea acestor relații”, a declarat Excelența Sa domnul Brendan Ward, ambasadorul Irlandei în România.
Participare la târgul de turism de la Dublin
Reprezentanții municipalității și-au arătat sprijinul pentru demersul ambasadorului în dezvoltarea turismului și chiar iau în calcul participarea la târgul de turism de la Dublin, în cadrul căruia să prezinte zona Brașovului și Poiana Brașov.
,,Am aflat niște lucruri interesante astăzi, în urma întâlnirii cu Excelența Sa, domnul Ambasador al Irlandei în România. În primul rând, am aflat că există o comunitate românească importantă în Irlanda, că avem trei români care fac parte din structurile Ministerului de Externe irlandez și se ocupă exact de această comunitate importantă de acolo și că, din păcate, România și Brașovul nu sunt atât de bine cunoscute în Irlanda. O să încercăm, pe cât posibil, să schimbăm acest lucru în perioada următoare. Ne-am făcut un scop din asta pentru viitorii cinci ani, în care să schimbăm lucrurile, să încercăm să le mișcăm într-o direcție bună, să avem, de ce nu, zboruri de la Dublin pe aeroportul de la Ghimbav și să facem în așa fel încât irlandezii să vină să viziteze Brașovul, să viziteze Castelul Bran, de care știu toți, cu siguranță, însă nu știu exact unde este. Sunt convins că în perioada următoare o să facem pașii necesari. Membrii delegației au fost foarte, foarte deschiși și și-au oferit suportul. O altă parte a discuției a fost despre schimburile comerciale dintre cele două țări și de oportunitățile de afaceri pe care zona noastră le oferă companiilor irlandeze”, a completat viceprimarul Dan Ghiță.
Din delegație au făcut parte și reprezentanți ai mediului de afaceri, atât al agenției guvernamentale irlandeze pentru promovarea relațiilor de afaceri și tehnologiei, Enterprise Ireland, cât și din partea Agenției româno-irlandeze pentru afaceri. De asemenea, a fost prezent și S.P. O’Mahony, consulul onorific al Irlandei în Transilvania.
Toți și-au arătat sprijinul pentru dezvoltarea relațiilor româno-irlandeze, inclusiv în plan economic.
Agenția guvernamentală Enterprise Ireland, care are sediul în Praga, și-a arătat întreaga deschidere pentru a sprijini și companiile românești.
,,Entreprise Ireland este o agenție sub egida Departamentului de Comerț al Irlandei. Rolul ei originar este de a ajuta companiile irlandeze spre export, dar, fiind și eu acolo, ca român, bineînțeles că vom ajuta și companiile românești. Ca să vorbim despre mecanisme precise, Enterprise Ireland nu este doar o agenție de promovare a exporturilor, ci și un investitor în companii irlandeze. Deci, o modalitate de a ajuta România prin această agenție este acest mecanism de investiții. Enterprise Ireland investește de la 100 de mii de euro în sus în companii inovatoare sau inovative, care au un interes legat de Irlanda. Dacă în jurul Brașovului și al Transilvaniei există companii, start up-uri, companii cu viitor care se uită spre a exporta, atunci ele ar trebui să aibă o discuție cu noi, pentru că le putem ajuta cu fonduri”, a explicat Alexandru Aionițoaiei, director regional al Enterprise lreland.
După aprinderea luminițelor de sărbători, membrii delegației și ai municipalității vor merge la Centrul de Evenimente Lux Divina, unde STEYsha School of Irish Dance, unica școală de dans irlandez acreditată din România, găzduiește Campionatul Euro-Asiatic de dans irlandez, care se desfășoară în acest weekend.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Numai o linie aeriană? Chiar și o fabrică de avioane va face sub-ul pătrașcu de la pizidea și scripcă penalul de la penelepre.
Cum au reusit sa comunice, nu-l dor mainile pe analfabet? De fapt am uitat ca era si celalalt ghituc, brelocul, cel care probabil a mixat muzical in “inglish” convorbirea. Si a mai taiat o factura catre bugetul local…