Politic

Ambasadorul Austriei: „Brașovul este o bijuterie de oraș!“

Ambasadorul Austriei: „Brașovul este o bijuterie de oraș!“

Primarul George Scripcaru și viceprimarul Dan Ghiță au primit astăzi vizita oficială a ES Dna Ambasador al Austriei, Ulla Krauss-Nussbaumer, împreună cu Consulul Onorific al Austriei la Sibiu, dl Andreas Huber.
Doamna ambasador și-a preluat mandatul în luna septembrie și aceasta este prima sa vizită oficială, în noua calitate, la Brașov, după ce prima dată a văzut orașul nostru în urmă cu 12 ani. „Brașovul este o bijuterie de oraș!“, a remarcat ea în timpul discuției, apreciind dezvoltarea orașului.
Discuțiile au vizat intensificarea relațiilor de colaborare dintre Brașov și orașele austriece Linz și Salzburg, precum și posibilul sprijin din partea companiilor austriece în proiecte de infrastructură mare ce vizează accesibilizarea zonei metropolitane, dar și centrul istoric, care în toate orașele vechi ale Austriei a devenit pietonal și unde s-au găsit soluții convenabile tuturor părților pentru implementarea unei astfel de măsuri.

Mă bucur că ne-a vizitat și că am stabilit împreună ca atât eu, ca primar, cât și domnia-sa, ca ambasador nou, să reluăm anumite legături pe care municipiul Brașov le-a avut – și le are și în continuare, dar să fie reactivate – în special cu administrația din Salzburg și cu administrația din Linz. Să dezvoltăm parteneriate în domeniul economic, educațional, cultural, social și sportiv și, de asemenea, să identificăm oportunități pentru investiții noi în Brașov cu companii austriece sau să beneficiem de experiența și de perspectiva unor companii din Austria în ceea ce înseamnă proiectele de investiții, în special în infrastructură, pe componenta de accesibilitate și mobilitate, pe care eu, ca primar, vreau să le dezvolt în Brașov și în zona metropolitană – parcări, pasaje subterane, supraterane. De asemenea, am stabilit ca în perspectivă să facilităm anumite evenimente, în special pe componenta de tineret, pe care să le susținem și să le dezvoltăm aici, în municipiul și județul Brașov. Cred că este un lucru bun. Austria este un partener important al României, nu numai al Brașovului, și trebuie să susținem în continuare și să amplificăm acest parteneriat. Cred că atât cu doamna ambasador, cât și cu domnul ambasador al României la Viena, Emil Hurezeanu, vom putea să dezvoltăm și să reluăm aceste lucruri benefice pentru Brașov”, a declarat primarul George Scripcaru.

ES Dna Ambasador al Austriei, Ulla Krauss-Nussbaumer și-a continuat astăzi vizita oficială și la instituțiile administrației județene, după ce ieri s-a întâlnit cu membri ai Forumului Democrat al Germanilor din Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
1 ora în urmă

Nu austriecii au bombardat Brașovul că băștinașii nu au vrut să se supună? Și, de atunci, orașul nu și-a mai revenit la vechea glorie. Acu’ să subliniem ce zice madama: „investiții noi în Brașov cu companii austriece”, „posibilul sprijin din… Citeşte mai mult »

Willy
1 ora în urmă

Cred ca e tare mandru diliul ala de Georgescu de activitatea siteului mytixfixpix, site rusofil ce gazduieste elucubratiile lui barbughey putinistul.

Barbu Gh.
20 minute în urmă

Oare deviantul haștagist de rit pidosnic, vilighei, o fi fost și el aseară alături de „coledzi”? La protestul împotriva normalității, împotriva democrației. Sigur a fost.
Altcineva cine s-o susțină pe redusă decât cei din aceeași branșa, nu!?

Back to top button