Politic

Ambasada Olandei, îngrijorată după votul în cazul Ponta

  • pontagov.jpg
 

Ambasada Olandei la Bucureşti a reacționat față de votul dat azi în Camera Deputaților, în cazul  Victor Ponta.
„După cum am mai declarat, Olanda crede cu tărie că toţi oamenii sunt egali în faţa legii. Evoluţiile recente din Parlament pun în lumină probleme mai largi legate de atitudinile faţă de justiție şi corupţie din Romania. Această preocupare a fost evidenţiată în prima parte a anului prin raportul MCV al Comisiei Europene. Dăm o importanţă foarte mare recomandărilor din raportul MCV. Avem încredere că România şi toate instituţiile sale le iau în considerare”, transmite Ambasada Olandei într-un comunicat de presă.

Amintim că tot azi, Ambasada SUA la Bucureşti a trimis un comunicat legat de același subiect:
„Orice acuzaţii de încălcare a legii de către demnitari guvernamentali trebuie cercetate pe deplin şi fără interferenţe, iar legea trebuie să se aplice în mod egal în cazul tuturor. Instituţiile judiciare şi cele ale statului de drept trebuie să îşi poată desfăşura activitatea complet independent şi trebuie să se respecte întru totul atât legislaţia românească, cât şi principiul unui proces echitabil”, se arată în comunicat de presă.
Decizia Camerei Deputaţilor a fost de respingere a începerii urmăririi penale pentru şeful Guvernului. În urma votului, preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut din nou demisia premierului Victor Ponta.

Citiți și: UPDATE. Iohannis: „Parlamentul s-a transformat într-un scut de protecție pentru Ponta“

Gorghiu, despre Ponta:„ Un premier laș, bolnav de putere, un cerșetor de imunitate“

UPDATE. Ponta a fost apărat de deputați! Vezi cum au votat!

UPDATE. Ponta se apără în fața deputaților! Live Text

Reacţia Ambasadei SUA în scandalul Ponta!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button