Politic

Allen Coliban: Guvernul să plătească datoriile Carfil și Metrom / Replica primarului Scripcaru

Allen Coliban: Guvernul să plătească datoriile Carfil și Metrom / Replica primarului Scripcaru

Fostul primar USR al Braşovului, Allen Coliban, în prezent consilier local, s-a opus luni, în şedinţa extraordinară a Consiliului Local, ştergerii penalităţilor la datoriile pe care două firme din industria de apărare – Metrom şi Carfil – le au la bugetul municipalităţii, solicitându-i primarului George Scripcaru să ceară guvernului, care deţine aceste companii, să plătească sumele respective, relatează Agerpres.

Conform lui Coliban, accesoriile aferente obligaţiilor bugetare principale restante, la jumătatea anului, s-ar ridica, în cazul Metrom, la 2,5 milioane de lei, iar în cel al Carfil, la 1 milion de lei, aceste sume reprezentând un sfert din totalul datoriilor, cu dobânzi şi penalităţi, ale tuturor firmelor din Braşov către bugetul local.

„În totalul sumei de 14.200.000 de lei reprezentând accesorii la creanţe, dacă facem un top al firmelor, primele două au datorii de 3,5 milioane de lei. Deci, un sfert din totalul sumei revine acestora. Dacă ne raportăm la primele 15 din top, suma reprezintă cam 40% din total, adică 5,5 milioane de lei. Multe dintre acestea sunt firme active, care lucrează în HoReCa, firme care au în proprietate, operează hoteluri. Sunt firme care, cu siguranţă, nu sunt într-o situaţie vulnerabilă şi de faliment. (…) Raportându-ne la numărul restrâns de firme care acumulează datoriile semnificative – pentru că nu este normal ca, din mii de firme, un număr de 15 să aibă 40% din datorie – ştergând aceste datorii, noi creăm un prejudiciu bugetului local, pentru că nu vorbim de firme în insolvenţă de la care nu ne-am mai recupera aceste sume”, a afirmat fostul primar.

Prejudiciul este Allen Coliban, prejudiciul de zeci de milioane, confirmat de Curtea de Conturi, la FC Braşov şi toate sechestrele, blocajele din partea terţilor care se îndreaptă în instanţă ca să plătim tot haosul şi prostiile pe care le-aţi făcut cu bună-ştiinţă”, i-a replicat, în timpul şedinţei, primarul PNL George Scripcaru.

În final, Allen Coliban a propus un amendament prin care reducerea datoriilor ar fi urmat să se aplice doar persoanelor fizice, nu şi firmelor, însă acesta nu a întrunit numărul suficient de voturi pentru a trece.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button