Alegeri locale 2016. Amenzi pentu alegătorii care şi-au postat buletinul de vot pe Facebook
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, comisar de poliție Monica Dajbog, a afirmat azi că numărul de incidente electorale sesizate reprezintă aproape jumătate din numărul celor înregistrate la alegerile locale din 2012.
„Din analiza realizată la nivelul tuturor celor 41 de județe și al Municipiului București, reiese că numărul de incidente electorale sesizate până la această oră reprezintă aproape jumătate din numărul celor înregistrate la alegerile locale din 2012. Astfel, dacă în anul 2012 până la această oră erau înregistrate 982 de sesizări privind incidente electorale, la acest moment, la nivel național, sunt înregistrate 494 de sesizări cu privire la săvârșirea unor posibile contravenții sau infracțiuni. Dintre acestea, trebuie menționat că, în urma verificărilor, 40% nu s-au confirmat“, a spus comisarul de poliție Monica Dajbog.
Au fost sesizate 78 de posibile infracțiuni pentru care sunt cercetate 57 de persoane. De asemenea, au fost aplicate 92 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 42.610 de lei, a mai spus aceasta. Cele mai multe măsuri sancționatorii s-au aplicat pentru fotografierea buletinului de vot.
„Pentru că se înregistrează în continuare astfel de cazuri, inclusiv situații când alegătorii își postează buletinul de vot pe rețelele de socializare, reiau anunțul pe care l-am făcut și în această dimineață: această faptă este interzisă de legislația electorală și se sancționează cu amendă cuprinsă între 600 și 1.000 de lei“, a mai spus aceasta, în conferinţa de presă.
Citiți și:
BRAȘOV. Alegeri 2016. Încă un dosar penal deschis pentru fraudă
Alegeri 2016. Vlad Țepeș era favoritul lui, așa că l-a adăugat pe buletinul de vot
Brașov. Alegeri locale 2016. Femeile de peste 45 de ani decid soarta alegerilor în județ
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.