Politic

Alegeri 2024 Brașov. Președintele BEJ va fi aflat pe 15 aprilie / A crescut numărul secțiilor de votare

Alegeri 2024 Brașov.

Prefectul Județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii, a prezentat astăzi câteva aspecte referitoare la pregătirea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi a celor pentru autorităţile administraţiei publice locale, care vor avea loc în data de 9 iunie a.c.

Astfel, în data de 15 aprilie va avea loc tragerea la sorți a președintelui Biroului Electoral de Circumscripție Județeană, urmând ca acest for să își intre în atribuții.

Alegeri 2024 Brașov

De asemenea, a fost emis ordinul de prefect privind numărul de membri în consiliile locale din unitățile administrativ-teritoriale ale județului Brașov. În 5 unități administrativ-teritoriale, numărul membrilor consiliului local se va mări, ca urmare a creșterii populației. Este vorba despre unitățile administrativ-teritoriale Budila, Crizbav, Hălchiu, Sânpetru și Șercaia.

Tot ca urmare a creșterii populației, în județul Brașov numărul secțiilor de votare se va mări la 466, de la 457 câte au existat la alegerile din anul 2020. În municipiul Brașov vor fi 6 noi secții de votare, în comuna Sânpetru 2 noi secții de votare și în comuna Cristian 1 secție de votare în plus față de anul 2020.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare