Alegeri 2024. Anunțul lui Rareș Bogdan
Alegeri 2024. Anunțul lui Rareș Bogdan
Rareș Bogdan anunță că Ciucă va candida la prezidențiale, dar PNL nu iese de la guvernare. “Am fi foarte încântați ca PSD să-l susţină”
Prim-vicepreşedintele PNL, Rareş Bogdan, a anunţat joi că în 10 zile liberalii vor avea Consiliul Naţional şi apoi Congres până pe data de 10 iulie pentru desemnarea candidatului la prezidenţiale, el precizând că Nicolae Ciucă, preşedintele partidului, va fi cel care va intra în cursa prezidențială. Bogdan a mai spus că nu se pune problema, în niciun caz, ca PNL să părăsească guvernarea, dar PNL va avea candidat propriu, transmite News.ro.
„Partidul Naţional Liberal se întâlneşte mâine la Poiana Braşov, la ora 11,00, cu toţi preşedinţii de organizaţii pentru a face o analiză asupra alegerilor, pentru a vedea exact ce s-a întâmplat, pentru că am pierdut câteva preşedinţii de Consilii Judeţene, cum este Suceava, Maramureş, Timiş sau Prahova sau Caraş Severin, în schimb am luat primari foarte mulţi“, a spus Rareş Bogdan.
El a precizat că la Suceava PNL a luat 50 de primari, la Prahova, 55 de primari, la Maramureş, 44 de primari, la Timiş, 58 de primari.
„Deci, practic nu poţi să vorbeşti de pierderea judeţelor în integralitate, pentru că avem foarte multe primării câştigate“, a completat Rareş Bogdan.
Despre alegerile prezidenţiale, prim-vicepreşedintele PNL a ţinut să precizeze că decizia va veni în două săptămâni.
„Pe calendarul firesc, săptămâna viitoare, Birou Permanent Naţional, apoi, la sfârşitul săptămânii sau în 10 zile vom avea Consiliul Naţional şi apoi Congres până pe data de 10 iulie pentru desemnarea candidatului. Candidatul este Nicolae Ciucă. Partidul Naţional Liberal este obligat, şi acest lucru ne-a arătat foarte clar, inclusiv votul de acum, este obligat să aibă candidat la preşedinţia României“, a mai anunţat Rareş Bogdan.
Despre discuţiile privind un candidat comun al coaliţiei PSD-PNL, Rareş Bogdan a spus:
„Vom sta de vorbă cu delicateţe, onoare şi respect cu colegii noştri de guvernare. Le vom transmite încă o dată că PNL nu părăseşte guvernarea şi continuăm actul de guvernare în beneficiul românilor, pentru atragerea de bani europeni, investiţii şi pentru creşterea economică serioasă şi nu se pune problema, în niciun caz, ca PNL să părăsească guvernarea, dar PNL va avea candidat propriu”.
„Sigur, că am fi foarte încântaţi ca PSD să-l susţină pe domnul general Nicolae Ciucă pentru preşedinţia României. Ar fi o chestiune firească, dar nici nu putem să le impunem social democraţilor să nu aibă candidat, dacă domniile lor doresc acest lucru“, a completat el.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Hai sictir,mai da ți cu strugurel,pisy!-))))