ALDE BRAŞOV speră în concretizarea proiectelor de interes major, precum spitalul regional, aeroportul şi refacerea podurilor distruse de ape
„Susţinem construirea unui nou spital în Braşov, ne bucurăm că s-au făcut paşi în acest sens şi că s-a constituit un grup de lucru pentru a concretiza un astfel de proiect de anvergură”, a declarat Laura Bratosin, preşedintele organizației municipale a Partidului Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), în conferinţa de presă susţinută zilele trecute.
Astfel, după cum a adăugat sursa citată, formațiunea pe care o reprezintă arată consecventă în ideile susţinute în campaniile electorale cu ocazia alegerilor locale și parlamentare din anul 2016.
Însă Laura Bratosin a mai spus că speră doar ca acest proiect important pentru domeniul medical braşovean să aibă finalitate: „A fost constituit un grup de lucru cu două săptămâni în urmă, în care vom avea reprezentanţi ai Ministerului Sănătății, Consiliului Judetean şi Primăriei Braşov. Salutăm cooptarea Asociației Noul Spital al Brasovului în acest grup de lucru. Suntem însă sceptici, cunoscând istoria, care ne arată ca atunci când vrei să nu rezolvi o problemă, constitui o comisie. Vom monitoriza constituirea grupului de lucru, având in vedere că, într-un interval de 30 de zile, instituțiile implicate ar trebui să-și delege reprezentanții”.
O mână de ajutor la refacerea podurilor prăbuşite
De asemenea, formaţiunea politică locală şi-a declarat susţinerea şi pentru refacerea podului de la Comăna care a fost luat de ape în data de 2 iulie, lăsând aproximativ 10.000 de persoane izolate din localităţile Comăna şi Crihalma și blocând astfel persoanele care lucrează în municipiul Brașov să ajungă la lucru. potrivit vicepreşedintelui Biroului politic ALDE Braşov, Constantin Lupu.
„Podul fusese şubrezit ca urmare a inundaţiilor din aprilie, iar circulaţia rutieră fusese interzisă. Cum fondurile alocate prin Hotărârea Consiliului Județean pentru reconstrucția sa sunt insuficiente, se impune ajutor din partea Guvernului prin două variante de finanțare: construirea podului de către Compania Naţională de Investiţii sau aprobarea unei Hotărâri de Guvern privind finanţarea lucrărilor de la bugetul de stat. De asemenea, ALDE Braşov susţine şi găsirea unei soluții alternative de transport în cazul podului CFR de la Budila, care s-a prăbușit pe data de 30 iunie peste râul Tărlung, ca urmare a inundațiilor din ultima perioadă. În acest caz, suntem dispuşi să dăm o mână de ajutor la obținerea avizelor necesare operatorului de transport rutier pe celelalte rute”, a declarat Lupu în conferinţa de presă susţinută la sediul ALDE Braşov.
Politicianul a adăugat că partidul pe care-l reprezintă susţine necondiţionat construirea aeroportului din judeţul Braşov şi a noului spital, în folosul tuturor braşovenilor.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.