Politic

Agricultura brașoveană este în declin

A susținut ieri subprefectul Carol Ambrus, anunțând că și-a propus să stimuleze procedurile de atragere de fonduri europene

  • article_247323_1.jpg
 

Subprefectul Carol Ambrus a inițiat o campanie de informare și instruire a edililor brașoveni, precum și a conducerii instituțiilor care coordonează activități legate de agricultură.
„Avem oportunitatea de a accesa fonduri europene importante prin intermediul unor proiecte care vizează dezvoltarea agricolă. Vreau să facem o listă de priorități și să identificăm unde putem aduce bani europeni. Problemele agriculturii brașovene sunt, în mare, legate de reducerea terenurilor agricole în favoarea unor investiții imobiliare, mărirea domeniului intravilan și «migrația» tinerilor din mediul rural. Există, însă, șanse de a redresa ceea ce avem acum. Vreau să mobilizez atât instituțiile de profil, cât și agenții economici din domeniul agricol și promit că voi face tot ceea ce se poate pentru promovarea și depunerea rapidă a proiectelor de finanțare. Un prim pas va fi reducerea birocrației!”, a mai spus Ambrus.
    (C.D.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google