Politic

Adriean Videanu: Moțiunea de cenzură nu are șanse să treacă

  • logomytex.png
 

Fostul ministrul al Economiei, Adriean Videanu, a declarat că nici o moțiune de cenzură nu are șanse să treacă în acest an.

Videanu crede că remanierea are riscuri politice mult mai reduse decât schimbarea în totalitate a Guvernului, inclusiv a premierului.  „Remanierea, cel puțin, creează premisele unei încrederi din partea populației. Din punct de vedere politic, demisia Guvernului Boc avea riscuri mai mari decât remanierea”, a spus Videanu. „Nici o moțiune de cenzură nu are șanse să treacă în acest an”, a adăugat fostul ministru al Economiei. Potrivit spuselor sale, va sta în continuare pe lângă noul ministru, Ion Ariton, pentru a efectua un transfer de calitate a atribuțiilor. Adriean Videanu susține că intenționa să-și dea demisia încă din februarie – martie, însă, știind că urmeaza luarea unor măsuri de austeritate foarte dificile, a amânat acest lucru, de teamă a nu fi perceput drept laș. „N-am făcut acest gest, pentru că foarte mulți ar fi spus că sunt un laș. Atunci mi-am zis că rămân. Anticipam majorarea fiscalității și reducerea cheltuielilor bugetare, erau singurele soluții”, a precizat Videanu. În opinia sa, orice ministru este remaniabil, fiind importantă stabilitatea instituțiilor, nu a oamenilor care le conduc. Fostul ministru a explicat că, din structura veniturilor bugetare, 80% se duc pe plata salariilor și cheltuielile sociale. „Din punctul meu de vedere, cei mai obiectivi analiști ai situației din România sunt Fondul Monetar Internațional, Comisia Europeană și Banca Mondială. Ei spun că ne-am făcut treaba. Nu-i interesează să mai luăm un împrumut. FMI este o instituție la care România este acționar. FMI nu este o bancă comercială, care să realizeze profit, ci participă la echilibrarea deficitelor”, a explicat Videanu. De altfel, din banii proveniți de la cele trei instituții, doar 7 miliarde de euro se duc la consumul Guvernului, restul intrând în visteria Băncii Naționale a României, pentru echilibrarea deficitului de cont curent și a rezervelor valutare.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google