Politic

Adrian Veștea: S-a încheiat numărarea voturilor! Nu și luptele politice și dezinformările!

Adrian Veștea: S-a încheiat numărarea voturilor! Nu și luptele politice și dezinformările!

Preşedintele PNL Braşov, Adrian Veştea, s-a declarat mulţumit de rezultatele obținute în alegerile locale din 9 iunie de filiala pe care o conduce, cu atât mai mul cu cât, susține Veștea, liberalii au fost și cei mai atacați, iar lupta nu s-ar fi încheiat.
„S-a încheiat numărarea voturilor! Însă, nu și luptele politice și, din păcate, nu și dezinformările!
Personal, vreau să îi felicit pe colegii mei liberali pentru modul exemplar în care s-au mobilizat în această perioadă! Partidul Naţional Liberal şi candidaţii noştri au fost singurii atacaţi în campania electorală, de către toate celelalte forţe politice din judeţul Braşov. Ca în orice bătălie, unii au câştigat, alţii au pierdut la câteva zeci sau sute de voturi, însă toţi colegii mei şi-au dus luptele politice cu demnitate, cum au ştiut mai bine.

În ceea ce priveşte rezultatul, PNL a câştigat aproape acelaşi număr de voturi ca în anul 2020 şi, da, ca şi mandate la Consiliul Judeţean, PNL are mai puţine din motive lesne de înţeles într-un judeţ de dreapta! Cu toate acestea, PNL a câştigat detaşat alegerile din judeţul Braşov”, a declarat Adrian Veştea.
De altfel, el le-a transmis liberalilor din organizaţia municipală Braşov că nu are să le reproşeze nimic.

„S-au mobilizat exemplar, chiar dacă de multe ori au fost puşi în situaţii dificile şi atacaţi personal. Şi colegilor mei din judeţ le mulţumesc! Şi celor care au câştigat, şi celor care au pierdut! Îi asigur pe toţi că rămânem împreună, că vom analiza şi vom construi acolo unde este cazul”, a mai afirmat liderul PNL Braşov.
Veștea a subliniat că la acest scrutin, unde a candidat pentru un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, a obţinut în plus faţă de anul 2020 peste 7.000 de voturi, 6.000 doar din municipiul Brașov.

Şi asta demonstrează puterea PNL în municipiul Braşov. Partidul Naţional Liberal a câştigat, cu aproape 19.000 de voturi diferenţă de locul al 2-lea, votul politic pentru Consiliul Judeţean, urmat de USR şi PSD. La funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Braşov, deşi am fost singurul atacat de către toţi ceilalţi candidaţi, am câştigat votul a peste 102.000 braşoveni, aproape dublu faţă de candidatul PSD şi cu mai multe voturi decât candidaţii PSD şi ADU la un loc. Îi asigur pe toţi că îmi voi ţine promisiunile din campania electorală, că voi lucra pentru marile proiecte de infrastructură, în parteneriat cu Primăria Braşov şi cu primarul ales, George Scripcaru (…) Nu în ultimul rând, le mulțumesc brașovenilor din tot județul! Îi asigur că am înțeles mesajele din această campanie și că voi acționa în consecință!”, a mai spus președintele PNL Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
2 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Ron
5 luni în urmă

Ce dezinformare,politicianule!?
Că ați făcut țara praf,pui de FSN iști!

Gladiator
5 luni în urmă

Eu chiar nu inteleg cum acesti corifei ai politicii locale se sprijina pentru locale si isi dau la picioare pe judet. Ipocriti pana in maduva oaselor!!!

Back to top button