Adrian Veștea a preluat președinția Regiunii Centru
Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea, a preluat, pentru un an, conducerea Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru.
În calitate de legislativ regional, Consiliul pentru Dezvoltare Regională (CDR) Centru s-a înființat prin libera asociere a județelor Brașov, Alba, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, care astfel, în temeiul Legii 151/1998, privind dezvoltarea regională în România, au format Regiunea de Dezvoltare Centru.
CDR Centru este format din președintii Consiliilor Județene ale celor șase județe care compun Regiunea Centru, la care se adaugă câte un reprezentant al fiecarei categorii de consilii locale municipale, orășenesti și comunale din fiecare județ al regiunii, totalizând, astfel, 24 de membri.
Printre atribuțiile sale se numără aprobarea strategiei și a programelor de dezvoltare regională, transmiterea, spre aprobarea finanțării, a protofoliului de proiecte pentru care se aplică o procedură de selecție la nivel național, aprobarea alocării și destinațiile resurselor din Fondul pentru dezvoltare regională, urmărirea utilizării acestor fonduri, atragerea altor contribuții financiare ș.a.
„Mulțumesc pentru susținere colegilor din Regiunea 7 Centru! Proiecte precum stadiul implementării obiectivelor finanțate prin POR 2014-2020 la nivel regional, în corelare cu perspectivele de dezvoltare economică regională și analiza punctuală a mai multor inițiative ale Agenției de Dezvoltare Regională Centru, inclusiv cadrul partenerial și calendarul de activități privind pregătirea Regiunii Centru pentru perioada de programare 2021-2027 s-au aflat pe agenda întâlnirii trimestriale a CDR Centru. Reprezint cu mândrie județul Brașov și sunt sigur că împreună, la aceeași masă, aducem dezvoltare în continuare pentru regiunea noastră”, a transmis Adrian Veștea
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.