Politic

Adrian Năstase: „«Luați de la Băsescu». Autostrada Comarnic-Brașov”

 

Inspirat de veștile de astăzi despre tradiționala aglomerație de pe DN1, dintre Brașov și București, fostul prim-ministru Adrian Năstase susține, într-o postare pe Facebook, că am fi putut avea autostradă între Comarnic şi Braşov încă de acum cinci ani, însă contractul semnat la acea vreme cu firma Vinci din Franţa a fost anulat de fostul preşedinte Traian Băsescu.
„În 2004, când eram premier, se semnase contractul cu firma Vinci, din Franţa, pentru realizarea autostrăzii Comarnic-Braşov. Autostrada ar fi fost finalizată încă de acum cinci ani.
Probabil că puţini îşi mai amintesc faptul că, în 2005, Băsescu a anulat contractul respectiv, pe motiv de «tain». Sper ca cei mai mulţi din cei care îşi petrec ore întregi, astăzi, pe DN 1, venind spre Bucureşti, să fie dintre cei care, în 2004, l-au votat pe Băsescu. Nu e un sentiment creştinesc, dar îmi aduc aminte de argumentul lui Băsescu împotriva autostrăzii – voiam eu să-mi «trag» autostradă ca să ajung la Cornu. Nu cred că el nu ştia că localitatea Comarnic – de unde ar fi pornit autostrada spre Braşov – se află DUPĂ localitatea Cornu. Unii l-au crezut.
Va trebui găsită însă, în curând, o soluţie. Fără autostradă este inutil să vorbim despre turism pe valea Prahovei”, a scris fostul premier pe Facebook, postare pe care a și ilustrat-o cu imaginea coloanei de mașini.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare