Politic

10 Mai, din nou sărbătoare națională

 

Parlamentarii din Camera Deputaților au adoptat ieri, cu 294 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” și șase abțineri, un proiect de lege prin care ziua de 10 Mai să fie zi de sărbătoare națională. Inițiat de senatorul PNL Puiu Hașotti, proiectul a fost respins de Senat, însă a fost adoptat de Camera Deputaților, care este for decizional. 

10 Mai a fost Ziua Națională a României în perioada 1866 – 1947. Ziua de 10 mai marchează trei momente istorice – 10 mai 1866 depunerea jurământului ca domn constituțional al Principelui Carol, provenit din familia imperială germană;  10 mai 1877 – declararea Independenței de stat față de Marea Poartă (În seara zilei de 9 mai 1877, în Camera inferioară a Parlamentului, Nicolae Fleva îl interpelează pe ministrul de externe Mihail Kogălniceanu, care la finalul răspunsului face următoarea declarație devenită celebră: „Suntem independenți, suntem națiune de sine stătătoare”, în entuziasmul general în care seara se încheie și se votează actul independenței. A doua zi dimineața 10 mai, în plenul Parlamentului și în prezența șefului statului român, Carol, este votat actul independenței și de către senatori, întărit prin parafa și semnătura Principelui Carol. Din acel moment, în interior actul independenței intră în vigoare, producând efectele ce se impun); 10 mai 1881 – Proclamarea primului Regat al României numit și azi Vechiul Regat, Marele Regat fiind proclamat la 1 Decembrie 1918, când România devine „dodoloață”, cum o alinta marele Lucian Blaga. De această zi se leagă și se definește epoca lui Carol I și a reginei Elisabeta (Carmen Silva).

Ziua de 10 mai nu este „ziua regelui”, pentru că nici un rege român nu s-a născut la această dată.   (L.J.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google