10 ani de prietenie Brașov – Nürnberg!
Viceprimarul Mihai Costel și consilierul local Adrian Oprică au participat la Festivalul României, cu ocazia împlinirii a 10 ani de prietenie dintre Brașov și Nürnberg, după cum au anunțat reprezentanții Primăriei Brașov. Evenimentul a fost organizat de către Asociaţia Culturală Germano-Română „Romanima“ Nürnberg, cu coordonarea președintelui acestei organizații Doina Doblea.
La eveniment a fost prezent și primarul general al orașului Nürnberg, Ulrich Maly, și consulul României la Nürnberg Lucian Stănică.
Cu ocazia festivalului, reprezentanții autorităților din cele două orașe au discutat despre încheierea unor parteneriate între instituțiile și organizațiile din cele două localități, mai ales în domeniul cultural și în cel educațional, precum și despre dezvoltarea schimburilor economice dintre companii. La finalul întâlnirii, partea română a adresat o invitație primarului Urlich Maly de a vizita Brașovul, invitație la care edilul a răspuns pozitiv.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.