Tânăr de 18 ani, amendat cu peste 4.000 de lei pentru semnale luminoase și sonore la mașină. Poliția Română: „Dacă vrei să fii vizibil, poartă…”

Un tânăr proaspăt devenit major a avut parte de o lecție scumpă după ce polițiștii l-au surprins circulând cu semnale luminoase și sonore montate ilegal pe autoturismul personal, sistem similar celor folosite de autospecialele de intervenție.
În urma verificărilor, oamenii legii i-au aplicat amenzi care depășesc 4.000 de lei, i-au reținut certificatul de înmatriculare și i-au suspendat dreptul de a conduce pentru 90 de zile.
Poliția Română reamintește că instalarea neautorizată a sistemelor luminoase ori sonore destinate autospecialelor este strict interzisă și se sancționează conform legislației în vigoare.
Într-o notă ironică, reprezentanții instituției au transmis că, dacă cineva își dorește să fie „vizibil în trafic”, este mai sigur să poarte o vestă reflectorizantă. Iar dacă cineva vrea cu adevărat „vizibilitate” precum autospecialele, soluția corectă este înscrierea la școlile de agenți de poliție – nu improvizațiile ilegale.
„Dacă îți dorești să fii vizibil, poartă o vestă reflectorizantă sau, dacă vrei să fii vizibil precum în cazul de mai jos, te poți înscrie la școlile de agenți de poliție în următoarele sesiuni.
Sperăm că tânărul, proaspăt major, a învățat o lecție.
Semnalele luminoase și sonore montate pe autoturismul personal i-au adus mai multe bătăi de cap: suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile, reținerea certificatului de înmatriculare și o amendă de peste 4.000 de lei.
Reamintim că montarea ilegală a sistemelor specifice autospecialelor de intervenție este strict interzisă și sancționată de lege“, este mesajul Poliției Române.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






