Expres

RATBV, în atenţia braşovenilor. Ce îşi doresc oamenii…

RATBV, în atenţia braşovenilor. După cum am anunţat, Regia Autonomă de Transport Brașov a lansat un chestionar la sfârșitul anului trecut, rugându-i pe călători să-l completeze până în data de 5 ianuarie 2024. Data limită este mâine, astfel că aşteptăm concluziile şi măsurile pe care le vor lua cei de la RATBV.

RATBV, în atenţia braşovenilor. Reacţiile oamenilor

Până atunci, mulţi braşoveni au reacţionat, postând comentarii (și) pe pagina de Facebook MyTex pe marginea acestui subiect.

RATBV, în atenţia braşovenilor. Normal, au fost atât comentarii pozitive, cât şi negative. Iată câteva exemple:

„Impecabilă organizare și funcționare de dimineață până dincolo de miezul nopții!”;

„Linia 16 orarul lasa de dorit”;

„Linia 4, poate cea mai importantă, e mereu aglomerata, +elevi+ pensionari care merg la piata+ turiști, reintroduceți linia 51!!”;

„Racadau 32 doua masini pe ora”;

„Felicitări Rat Brașov”;

„Serviciul RATBV este performant !Felicitari!”;

„Pe linia 23 barat după ora18. 30,nu mai sunt respectate graficele. Care este cauza?”;

„Transportul în comun la Brasov pe unde circul eu este de nota 10”;

„Din păcate am abonament… orarul lasă de dorit …mai „sar” și autobuze, liniile 28 și 50 in mod frecvent. Mulțumesc!”;

„Linia 28 trebuie suplimentat!Este un singur autobuz linia 28,Avantgarden – Livada Postei!”;

RATBV, în atenţia braşovenilor. „Jalnic!!!Linia 9, programul nu se respectă!!!”;

„Soferii pleaca din statie si intra peste masina ta care era deja pe la mijlocul autobuzului. Merg pe principiul eu sunt mare si tare. Tu, vai de tine. Casca ochii”;

„Eu merg cu 23 de 2 ani dar nu am avut probleme masina vine la program dar la orele de vârf este foarte aglomerat sunt și prea multe mașini mici de aia sunt cozi infernale nu mai pot nici autobuzele să respecte programul”;

„Ăștia se cred stat în stat! PREȚ FOARTE MARE !!!”;

„Transportul public este mult mai bun ca transportul din multe țări europene. Cei care vorbesc sunt oameni de nimic. Felicitări celor care au adus transportul public brașovean la acest standard. La mulți ani!”;

RATBV, în atenţia braşovenilor. „Au scos linia 51. Este foarte greu ptr cei din zona Bălcescu, Hirscher, Cerbului, Castelului, Postavarului sa vina cu bagaje din Livada Postei! E adevărat ca e linia 50,dar ptr. bunici nu e ușor sa urce și sa coboare dintr-un autobuz în altul. Reintrodusa linia 51!!!!”;

RATBV, în atenţia braşovenilor. „Călătoresc cu mijloacele de transport în comun și sunt mulțumită ,ai un program pe care-l găsești pe net sau afișat în stații, călătoria e valabilă 50 sau 60 de minute și e 4 lei o călătorie, autobuzele sau troleibuzele sun curate, e ok”;

„Este cel mai bun transport in comun din tara noastra, felicitari. Autobuzele vin la timp ca si trenurile, pret bun, soferi amabili un exemplu national”;

„Noi avem o părere, scurta și hotărâtă. Transportul în comun ar trebui sa fie gratuit! Transportul în comun este un business, nu un serviciu…”;

RATBV, în atenţia braşovenilor. „Nu apuc să circul foarte des cu RAT Bv fiindcă nu prea mai stau în Brașov, dar am o problemă cu șoferii de pe autobuze sau troleibuze, care nu respectă niciun semn de circulație. Sunt în stare ca de pe bandă de dreapta să meargă la stânga. Am avut anul acesta nenumărate întâmplări unde aproape că s-au urcat pe mine în giratoriu, venind de pe o bandă care era prevăzută pentru a vira la dreapta. Probabil că ar fi făcut-o, dacă nu frânam. Înțeleg că au un program de respectat, dar asta nu e o scuză pentru a încalcă regulile de circulație și a da dovadă de o nesimțire ieșită din comun în trafic”;

RATBV, în atenţia braşovenilor. „Oare cine este nemulțumit? Transport super bun, cred că stiristii noștri s-au plictisit de Crăciun și s-au băgat în seamă cu persoane care poate nici nu circulă cu transportul în comun !
Altădată informați-vă mai bine, succes tuturor”;

„Dacă șoferii de autobuze ar da prioritate vieților omenești, poate as avea cuvinte de lauda. Dar nu am. Și nici ei nu dau”;

„Mare problema e cumpărarea unui bilet.Nu toată lumea folosește aplicațiile de telefon,sau poate nu funcționează aplicația?! O casa de bilete ar ajuta ,sau un tonomat de bilete fuctionale”;

RATBV, în atenţia braşovenilor. „Citesc comentarii si ma minunez ce tampenii puteti debita unii. Rugati un sofer sa va ia cu el la un program de-al lui sa vedeti ce presupune si apoi comentati. La cat stres si responsabilitate sunt supusi, fac fata cu brio si chiar incearca sa respecte programul, insa exista si factori externi care determina intarzierea acestora.Daca nu cunoasteti toate detaliile ati putea sa va abtineti .Din fericire traim intr-un oras cat de cat pus la punct. Din toti comentatorii astia… cati va duceti copiii la gradinita/scoala/cresa cu masina? Va zic eu…majoritatea, de acolo trafic, intarzieri si alte neplaceri. RATBV se descurca bine in conditiile date”;

„Soferii de RAT sung fosti tractoristi. Frane bruste, trec pe rosu, intra peste masini in trafic, inchid usile cu oameni pe scara sa i prinda la usa, ajung ba mai repede ba mai tarziu in statie. Panourile electronice din statii sunt jumate nefunctionale sau functioneaza defect. Geamurile din autobuze nu se deschid si vara e infernal pt ca unii soferi nici aerul nu il pornesc ca ii trage la masele. Credeam ca obiceiul cu muzica preferata a soferului a fost depasit dar ca orice minune, nu a tinut mult. Soferul vorbeste la telefon in timpul cursei. In statii una dupa alta n ai de unde lua un bilet. Orarele nu sunt facute dupa necesitati, daca ar fi 34 ar fi mai des. De ce 34B are un traseu de a dreptul inutil desi era ok sa treaca pe la ITC? Cata mai bulevardul n are niciun transport direct centru. In Schei ajungi mai greu decat in Sacele”;

„8 lei biletul (cu 2 calatorii) = daca mergi cu masina in centru taxa de parcare e 3 lei pe ora x 3 ore minim = 9 lei…..+ nervii pe care ti faci gasind un loc de parcare…ambuteiaje…..etc….acum au schimbat cred ca toate cosciugele alea de autobuze…..
sunt curate, nu bate vantul in ele, e aer conditionat, au caldura….referitor la bilete….va faceti un card de calatorie pe care il incarcati cu 20-30 de lei si gata…..
ce atata indignare si suferinta…..dar asa e romanul!!
si sa nu uit cu 4 lei mergi 50 de minute( de fapt 60 de minute- retinusem gresit si m a corectat un domn)….iti ajunge sa tranversezi tot orasul!!”;

„Mda…. jalnic a-și fac programul după bunul lor plac, nu se respecta orele de plecare și sosire ținând cont ca mai sunt și persoane care merg la muncă și mai plătesc și abonament lunar… iar așa zișii controlori nu prea sunt… și cînd sunt au și un comportament agresiv dacă nu ți-ai făcut un amărât de bilet ca mergi o stație max 2, însă pe oamenii străzii și boschetarii îi evită așa frumos!!!”;

„Nu se respectă programul pe linia 34 care vine de la Uzina 2 spre oras, tot timpul întârzie dimineața sau poate mai sare și nu vine deloc. Căldură nu prea este in aut 34. De ce aproape toți șoferii calcă prea brusc frâna, am văzut cazuri când au căzut călătorii”;


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button