Polițiștii brașoveni, activități de educație rutieră în școli și grădinițe
Polițiștii brașoveni au demarat activități de educație rutieră în școli și grădinițe din județ.
Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție – Brașov, împreună cu cei din cadrul Biroului Poliției Centrului Universitar, au fost prezenți, zilele trecute, la Liceul de Muzică „Tudor Ciortea”, din municipiul Brașov, pentru activități educative pe linia circulației rutiere și nu numai.
Polițiștii i-au vizitat și pe preșcolarii de la Grădinița nr. 5, din municipiul Săcele. Această activitate a fost desfășurată de polițiștii din cadrul Biroului Rutier – Săcele.
„În cadrul activităților, colegii noștri i-au familiarizat pe cei mici cu regulile elementare de circulație, pe care trebuie să le respecte în calitate de pietoni, dar și cum să se ferească de pericole. Sesiunile de informare au fost interactive și accesibile celor mici, fiind incluse jocuri, povești educative și demonstrații practice”, a informat Poliția Brașov.
Copiii au aflat semnificația culorilor semaforului, importanța trecerii de pietoni…
Copiilor le-au fost explicate semnificația culorilor semaforului, importanța traversării străzii pe trecerea pentru pietoni și semnele agenților de circulație. Polițiștii le-au oferit, de asemenea, copiilor recomandări utile privind siguranța personală și au desfășurat exerciții practice menite să le dezvolte atenția și spiritul preventiv.
Cei mici au fost încurajați să recunoască semnele de circulație și să le asocieze cu acțiunile corecte din trafic. Activități de acest tip se vor desfășura zilnic în această perioadă, Poliția Brașov pentru formarea unei conduite preventive în rândul elevilor și pentru creșterea gradului de siguranță în comunitate.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

