Expres

Pas înainte pentru proiectul celui mai mare parc din Brașov

Pas înainte pentru proiectul celui mai mare parc din Brașov, care s-ar întinde pe o suprafață de aproape 9 hectare.

Cel mai mare parc al Brașovului propus pentru a fi amenajat pe fosta platformă industrială IUS – Lubrifin – Lemexim a trecut astăzi de o etapă importantă, cea a avizului de circulație. Membrii comisiei au considerat că propunerea de amenajare a unui nou parc în centrul orașului respectă, din perspectiva conexiunilor rutiere și pietonale, toate condițiile pentru a fi amenajat. Acest aviz face parte din Studiul de Fezabilitate pe care Municipalitatea îl elaborează în această perioadă pentru amenajarea unui parc de aproximativ 9 hectare, situat între străzile Hărmanului – Brândușelor –Toamnei. În luna iunie a acestui an a expirat Planul Urbanistic Zonal care reglementa această zonă și prevedea construirea de blocuri și facilități conexe, astfel că Primăria Brașov, chiar în condițiile în care terenul necesar pentru amenajarea acestui parc este privat, are șanse foarte mari să amenajeze această suprafață și să o transforme într-o zonă de relaxare pentru brașoveni.

Pas înainte pentru proiectul celui mai mare parc din Brașov

„Unul dintre obiectivele noastre este de a le oferi brașovenilor zone de relaxare, cu spații verzi întinse, mulți arbori, facilități de agrement, domeniu în care Brașovul nu a mai făcut nimic în ultimii zeci de ani. Avem proiecte în zonă Cetățuii, în Bartolomeu Nord, în Tractorul și cel de pe fosta platformă Lubrifin – IUS. Acesta din urmă este un proiect de suflet pentru mine, mai ales că atât de mulți brașoveni și-au exprimat susținerea pentru acest proiect, într-o zonă cu o densitate mare de blocuri. Astăzi am obținut încă un aviz necesar finalizării SF-ului, cel de circulație. Mai avem de obținut câteva avize și, la începutul anului viitor, voi prezenta Consiliului Local propunerea de amenajare a acestui parc, cu toate datele tehnice și financiare necesare. Ne-am pregătit pentru două scenarii de realizare a acestui parc, astfel încât să luăm în calcul și o colaborare cu dezvoltatorii, o colaborare care ar putea să scurteze foarte mult din timpul necesar acestei intervenții, acestei amenajări, și totodată să scadă costurile pentru municipalitate”, a precizat primarul Allen Coliban, potrivit BrașovCity.ro.

Pas înainte pentru proiectul celui mai mare parc din Brașov

Conform proiectului Studiului de Fezabilitate, spațiul parcului a fost împărțit în mai multe zone:

  • Un nucleu central, cu zonă de întâlnire și odihnă, un amfiteatru, care va permite și organizarea de evenimente, un turn de observație, cu platforma de observare (birdwatch), un mic lac și o zonă pentru Yoga;
  • Parcul va mai cuprinde mai multe terenuri de sport, un skatepark, o zonă pentru practicarea parkour-ului, o zonă de fitness pentru seniori, loc de joacă pentru copii și o roată panoramică.
  • Brașovenii se vor mai putea bucura de o grădină cu flori, o zonă cu hamace, iar câinii se vor putea plimba în cele 3 zone dedicate, amenajate în funcție de talia patrupedelor.

Municipalitatea are două variante pentru a deveni proprietarul terenului necesar amenajării parcului, fie prin expropriere, fie dezvoltatorii din acea zonă să își arate disponibilitatea de a colabora.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
5 luni în urmă

Numai ca… la anul va aparea o problema. Ii punem pe Coliban si usereul pe tobogan si alegem alt primar. #ne-amLamurit Oricum era minciuna. N-are Coliban tupeu sa se ia la tranta cu rechinii santieristi.

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare