Incident grav de 1 Iunie… Copil de 12 ani, electrocutat după ce s-a urcat pe un vagon

Un copil în vârstă de 12 ani a fost transportat de urgență la spital ieri după-amiază, chiar de Ziua Copilului, după ce s-a electrocutat în gara din Târgu Neamț, în urma unui incident petrecut pe un vagon de tren staționat.
MINORUL A SUFERIT ARSURI GRAVE
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț și citate de Agerpres, băiatul s-a urcat pe un vagon împreună cu un alt copil. La un moment dat, minorul a suferit o electrocutare puternică, care i-a provocat arsuri pe o suprafață extinsă a corpului.
„Ajunse la locul indicat, forțele de intervenție au constatat că un copil în vârstă de aproximativ 12 ani care s-a urcat pe vagonul trenului a fost electrocutat. Băiatul, cu arsuri pe o suprafață mare a corpului, a fost preluat de un echipaj de la SAJ și transportat la spital. Celălalt copil nu prezintă leziuni”, au precizat reprezentanții ISU Neamț.
JOACA PE LÂNGĂ TRENURI, PERICOL MAJOR
Autoritățile urmează să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs incidentul. Evenimentul readuce în atenție pericolele majore reprezentate de urcarea pe vagoanele de tren, unde arcurile electrice produse de liniile de înaltă tensiune pot provoca accidente extrem de grave, chiar fără contact direct cu firele electrice.
La locul incidentului au intervenit echipaje ale Detașamentului de Pompieri Târgu Neamț, Serviciului de Ambulanță Județean și Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




