Economic

Încă o bancă dispare de pe piața românească

Încă o bancă dispare de pe piața românească

Alior Bank SA, originară din Polonia, va ieși de pe piața românească, arată un comunicat emis miercuri, 26 iunie, după ce instituția de creditare a vândut un pachet de împrumuturi către un competitor. Banca spune că acesta este următorul pas în diminuarea activității pe piața românească. Vineri, Patria Bank SA a cumpărat credite de nevoi personale valorând 97 de milioane de lei, în sold la 30 aprilie, de la Alior.

Pachetul conținea și împrumuturile de consum a 4.000 de persoane fizice. Banca poloneză a transmis că această vânzare de creanțe este o acțiune menită să continue reducerea activității pe piața financiar-bancară din România.

Vânzarea portofoliului de credite performante de către Sucursala Alior Bank în România reprezintă următoarea etapă în procesul de reducere treptată a operațiunilor Alior Bank din România.

Începând din 2022 și până în prezent au fost derulate mai multe operațiuni cu scopul eficientizării activității Sucursalei, printre care încetarea cooperării cu partenerul strategic Telekom România Mobile Communications, revizuirea opțiunilor strategice pentru definirea planurilor de viitor, stoparea procesului de creditare și vânzarea portofoliilor de credite neperformante.

Până la transferul către Patria Bank, portofoliul de credite performante va continua să fie deservit de Alior Bank Varșovia Sucursala București, în conformitate cu cele mai înalte standarde profesionale, iar transferul clienților sucursalei din România a Alior Bank S.A. către Patria Bank S.A. a fost planificat cu deosebită atenție, astfel încât să se desfășoare într-un mod cât mai eficient și facil“, a transmis banca pentru Profit.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button