Ilie Bolojan a numit un nou șef al Corpului de Control

Ilie Bolojan a numit un nou șef al Corpului de Control
Ilie Bolojan l-a numit vineri, în funcția de șef al Corpului de Control al prim-ministrului, cu rang de secretar de stat, pe Crinel Nicu Grosu. Decizia de numire a fost publicată în Monitorul Oficial. A lucrat în cadrul Direcția Generală Anticorupție (DGA) și la ANAF.
„Decizia de numire a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial nr.823”, a transmis Guvernul.
Postul de şef al Corpului de Control a rămas vacant, în 2 iulie, după ce Adrian Nicuşor Nica a fost eliberat din post şi numit preşedinte al ANAF.
Crinel Nicu Grosu s-a născut în 15 noiembrie 1978. Potrivit CV-ului, Crinel Nicu Grosu a absolvit Facultatea de Drept la Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza în 2002. A făcut studii postuniversitare în relaţii internaţionale la aceeași instituție de învățământ.
Între aniii 2005-2007 a urmat masteratul în Relaţii Internaţionale şi Instituţii Europene, la Academia Alexandru Ioan Cuza. De asemenea, are și un master în „Studii aprofundate în domeniul ordinii publice și siguranței naționale”, în perioada 2014-2016.
Crinel Nicu Grosu a ocupat mai multe funcții în cadrul MAI, în cadrul Serviciului Special, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, dar și în cadrul Poliției de Frontieră.
Primul său job a fost în perioada august 2002-aprilie 2003, la Academia de Poliție fiind comandant de pluton (instructor de poliţie). Ulterior, din 2003-2006, Crinel Nicu Grosu a fost ofițer principal-Serviciul de Control, în cadrul Poliției de Frontieră.
Între 2006-2014, a lucrat ca ofițer specialist principal- Direcția Anchete-Serviciul Operații, în cadrul Direcţiei Generală Anticorupţie.
De asemenea, între 2014-2018, a fost consilier superior în cadrul ANAF.
În perioada ianuarie 2017-ianuarie 2018, a fost șef de serviciu în cadrul ANAF.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

