Sport

Emoție pe San Siro: Julia Sauter, sportiva Coronei Brașov, a purtat drapelul României la deschiderea Jocurilor Olimpice Milano Cortina 2026

Jocurile Olimpice de iarnă Milano Cortina 2026 au fost deschise oficial – vineri seară – printr-o ceremonie grandioasă, desfășurată pe Stadionul San Siro, iar Brașovul a avut un motiv special de mândrie.

Julia Sauter, sportivă în vârstă de 27 de ani legitimată la Corona Brașov, a fost portdrapelul României la ceremonia de deschidere, într-un moment încărcat de emoție și simbolism – Vezi un filmuleţ în acest sens AICI.

Jurnalistul braşovean Marius Huţu, prezent la festivitatea de deschidere de pe San Siro, a constatat că Julia Sauter a fost aplaudată mai ceva ca delegaţia Germaniei, ţara sa de origine, ceea ce spune multe despre felul în care România este privită la aceste Jocuri Olimpice – cu multă simpatie. Dovadă şi faptul că celebrul Snoop Dogg a fluturat steagul României într-o vizită la Cortina – AICI.

Revenind, ceremonia a fost construită ca o călătorie artistică prin istoria Jocurilor Olimpice de iarnă și identitatea italiană, având ca temă centrală Armonia – conexiunea dintre corp, artă și tehnologie. Muzica, dansul, moda și arta clasică italiană s-au împletit într-un spectacol de amploare, care s-a încheiat cu aprinderea flăcării olimpice și un mesaj de pace și unitate transmis de Andrea Bocelli, alături de un cor de copii.

Julia Sauter | MyTex.ro

„Sunt foarte mândră de mine”, a relatat patinatoarea Julia Sauter, explicând că bucuria vine din drumul parcurs de ea până la a participa la aceste Jocuri Olimpice de la Milano Cortina: „Toate diminețile tăcute, îndoielile, munca nesfârșită pe care Roxana antrenoarea ei – n.r. –Detalii AICI – a investit-o în mine. Totul se simte foarte liniștitor. I-am spus că așteptam un moment atât de magic de foarte mult timp și că mi-am dorit mereu să trăiesc așa ceva”.

România are astăzi în concurs următorii sportivi: Eduard Crăciun şi Valentin Creţu la sanie simplu – ora 17.00, respectiv Daniela Toth şi Delia Folea la sărituri cu schiurile – ora 18.45.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

Back to top button