Expres

Două cutremure puternice au zguduit Cuba

Două cutremure puternice au zguduit Cuba
Două cutremure puternice au zguduit sudul Cubei într-o succesiune rapidă duminică, potrivit geologilor americani, ceea ce i-a determinat pe cubanezi să iasă din case, în timp ce autoritățile au transmis că nu a fost emisă nicio alertă de tsunami și că nu au fost înregistrate decese până acum, informează AFP.

US Geological Survey (USGS – institutul geofizic american) a estimat că al doilea seism, mai puternic, a avut o magnitudine de 6,8 și o adâncime de 14,6 mile (23,5 kilometri), producându-se la aproximativ 25 de mile de coasta Bartolome Maso, în provincia sudică Granma.
Acesta a avut loc la doar o oră după un prim cutremur, pe care USGS l-a evaluat la o magnitudine de 5,9, cu epicentrul la aproximativ 9 mile (14,4 kilometri) sub ocean. Seismul s-a produs la aproximativ 22 mile de Bartolome Maso.

Ziarul oficial Granma a anunțat că nu au fost imediat raportate victime, dar că seismul a fost resimțit în întreaga țară.

Aici, oamenii au ieșit rapid pe străzi pentru că pământul s-a mișcat foarte puternic”, a declarat prin telefon, pentru AFP, Andres Perez, un pensionar în vârstă de 65 de ani care locuiește în centrul orașului Santiago de Cuba, despre primul cutremur.
„S-a simțit foarte puternic, într-adevăr, soția mea a fost foarte afectată emoțional”, a adăugat el.

Cutremurul a zguduit Cuba în timp ce aceasta se reface după uraganul Rafael, care a lovit vestul țării insulare din Caraibe ca o furtună de categoria 3, lăsându-i pe locuitori fără curent electric timp de două zile.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button