Corona Braşov, start dezastruos în Divizia A1 la volei masculin. Fetele merg „ceas”

Corona Brașov traversează momente contrastante în ceea ce priveşte secţia de volei. Dacă băieţii sunt departe de aşteptări, fetele au un start perfect de sezon.
Corona a suferit a doua înfrângere consecutivă în noul sezon al Diviziei A1 la volei masculin.
Corona Brașov, înfrângere surprinzătoare cu Ştiinţa Bucureşti
După eșecul clar suferit acasă cu SCMU Craiova,0-3, băieții de la Corona, antrenați de Maurizio Castellano (este italianul soluţia potrivită pentru banca tehnică a echipei???), au cedat din nou, de această dată în deplasare, pe terenul formației Ştiinţa Bucureşti, una de partea a doua a clasamentului.
A fost 3-2 (21-25, 25-20, 25-22, 20-25, 15-10) pentru gruparea bucureşteană, iar Corona, campioană şi vicecampioană în precedentele două sezoane, este departe de aşteptări.
Pe primul loc la fete

Dacă băieţii nu se ridică la nivelul aşteptat, fetele de la Corona merg ceas. Trupa antrenată de Ciprian Dârnescu s-a impus cu 3-1 (25-22, 24-26, 25-23, 25-19) pe terenul formaţiei CSM Bucureşti şi e prima în ierarhia Diviziei A1 la volei feminin.
FOTO: Facebook Corona Brasov
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






