Delicte

Bărbat reţinut după ce ar fi agresat sexual un adolescent

Bărbat reţinut după ce ar fi agresat sexual un adolescent

Un bărbat de 58 de ani a fost reţinut de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti sub acuzaţia că, în urmă cu doi ani, a agresat sexual un băiat de 16 ani în timp ce înota într-un bazin din Sectorul 2 al Capitalei. Potrivit unor surse judiciare, bărbatul reţinut de procurori a fost crainicul clubului Dinamo, potrivit News.ro 
De asemenea, bazinul unde ar fi avut loc agresiunea sexuală aparţine de Clubul Dinamo.

În toamna anului 2022, în timp ce persoana vătămată (un băiat în vârstă de 16 ani), înota în bazinul unui complex sportiv din municipiul Bucureşti, sector 2, inculpatul a exercitat acte de natură sexuală asupra minorului, profitând de un moment de neatenţie a celui din urmă. În primăvara anului 2023, în timp ce se afla pe bancheta din spate a autoturismului staţionat în parcarea complexului sportiv menţionat, inculpatul a exercitat acte de natură sexuală asupra aceleiaşi persoane vătămate minore, fără consimţământul celei din urmă”, spun procurorii.

Agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca procurorul să sesizeze judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpat, pentru o perioadă de 30 de zile.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button