Xonia: „De când am fost diagnosticată cu o boală autoimună, viața mea s-a schimbat radical și a fost ca un roller coaster”
Xonia a mărturisit că a trecut prin momente grele, după ce a fost diagnosticată cu o boală autoimună. I-a revenit depresia și a avut clipe de anxietate.
„De când am fost diagnosticată cu o boală autoimună, viața mea s-a schimbat radical și a fost ca un roller coaster. Am trecut prin clipe extrem de grele pe plan mental și psihic pe care nu le doresc nici celui mai mare dușman. Nu am dat prea multe detalii pentru că nu am fost pregătită să discut deschis despre problemele cu care m-am confruntat și ce traume am avut, dar nici nu am vrut să mă vadă lumea ca pe o victimă. Sunt o persoană pozitivă de fel și îmi place să nu știe lumea ce probleme am eu și să transmit o stare de bine fiecărui om pe care-l întâlnesc. Poate o să împart cu voi mai mult, dar ce pot să spun este că această cumpănă a fost o mare trezire pentru mine și o binecuvântare”, a spus cântăreața, pentru viva.ro.
„Aș minți dacă aș zice că nu aș schimba trecutul, dar sunt un om asumat, deciziile pe care le-am luat au repercusiuni și am ajuns pe acest drum ca urmare a faptului că nu ar fi putut să mă schimbe nimic altceva decât ceva atât de grav. Eu Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru sănătatea pe care o am în ziua de azi, care nu este una perfectă, dar mă descurc cu ea și am ajuns să fiu și la Survivor. Iar asta este o mare reușită pentru mine, ținând cont că, acum câteva luni, aveam nevoie urgent de transfer de sânge și fier, fiindcă eram anemică și îmi era imposibil să practic orice sport, deoarece nu aveam oxigen și mă confruntam cu stări de leșin”, a adăugat ea, în cadrul interviului pentru revista menționată.
Artista a povestit că a avut depresie dinainte de a fi diagnosticată cu boala autoimună.
„Am luptat cu depresia înainte să mă îmbolnăvesc, iar anxietatea a venit după ce am fost diagnosticată și am căzut, iar, într-o depresie cruntă. M-a ajutat foarte mult familia mea, care mi-a fost întotdeauna alături”, a adăugat ea.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.