Valentina Pelinel și Cristi Borcea și-au decorat deja casa de Crăciun și au făcut bradul
Valentina Pelinel și Cristi Borcea au decorat deja casa și au împodobit bradul, la insistențele copiilor. Pe lângă sărbători, se apropie și ziua de naștere a Valentinei, care împlinește vârsta de 43 de ani. Aceasta nu își dorește, însă, o petrecere fastuoasă, ci vrea să fie sărbătorită în familie, așa cum s-a întâmplat și anii anteriori.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea au împreună trei copii – pe gemenele Indira și Rania și pe Milan.
„Sărbătorile le petrecem întotdeauna în familie, acasă. Uneori, mergem la munte, dar tot în familie. Rania și Indira cred în Moș Crăciun, care vine an de an la brad și le împarte cadouri. Milan a aflat de anul trecut, de la colegii de școală, că rolul de Moș Crăciun e jucat de părinți, dar păstrează secretul față de surori. Copiii adoră să împodobească bradul și anul anul acesta s-au apucat deja să o facă, chiar dacă le-am explicat că e devreme. Acum decorăm casa și ne-am apucat de împodobit bradul, așa și-au dorit și noi am cedat”, a spus ea, potrivit unica.ro.
Pe 8 decembrie, Valentina Pelinel împlinește 43 de ani, iar intrarea în noul an o vor marca prin aniversarea lui Cristi Borcea, care va împlini 54 de ani.
Iată ce a spus Valentina despre aniversarea ei, dar și despre tatăl copiilor ei: „Nu am încă planuri pentru ziua mea. În ultimii ani nu am mai simțit nevoia să organizez petreceri și m-am sărbătorit în familie sau cu prietenii apropiați. Copiii sunt cei mai fericiți să sufle în tort și caută mereu ocazii să le achiziționăm un tort acasă, ei fiind și cei care aleg tematica. Cristi mă surprinde mereu cu cadouri și cuvinte frumoase, îmi aduce flori nu numai cu ocazia aniversărilor, ci și în zilele normale din viața noastră. Am primit multe bijuterii de la soțul meu, dar cele mai valoroase sunt cele trei bijuterii ale noastre: Milan, Indira și Rania”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.