Vacantele de vara ale copilariei, amintiri de neuitat

Va mai aduceti aminte de vacantele copilariei? Pentru unii dintre noi vremuri indepartate, dar cat se poate de vii in mintea si sufletul nostru. Planurile de holiday se faceau inca din timpul scolii. Asa ca, bagajele erau pregatite si invataceii erau in stare sa plece la tara la bunici, in tabere sau cine stie pe unde direct de la festivitatea de premiere de la sfarsitul anului scolar. Nerabdare, nu gluma! Ce spuneti, ne delectam cu cateva povesti de vacanta?

„Noi faceam autostopul, apoi caram trupa”
„Luam cu toata familia bilete de tren in circuit si colindam toata tara. Mergeam ba cu trenul, ba cu autostopul, ba mai asteptand un camion sa vina, eventual, pe drumurile batatorite de tara, pentru a ne trece peste deal (cand vizitam manastirile din Bucovina)”, ne povesteste astronomul Magda Stavinschi. Una dintre excursiile memorabile de care isi aminteste cu placere astronomul este cea in care am poposit pentru o minunata noapte de august in gara la Gheorghieni. „Era frig cum numai acolo poate sa fie in luna lui gustar. Mama cerea invoire de la seful garii sa-si adaposteasca copiii (eu si sora mea eram deja studente, cumnatul meu avea peste 1,80 m) pana vine trenul. Totodata, i-a oferit o cafea facuta la spirtiera ca sa-l tina si pe el treaz in orele de asteptare”, povesteste interlocutoarea.
Cat despre autostopul pe care-l faceau, se lucra sistematic. „Eu si sora mea faceam autostopul si apoi caram o trupa intreaga in camionul sau caruta care se oprea”, completeaza Magda Stavinschi. Astfel, a ajuns sa bata pas cu pas tara si, desi de-a lungul timpului a avut ocazia sa calatoreasca si pe alte continente, niciodata nu a fost in vacanta.

Plecat cu cortul, putin spus…
Pentru asistenta medicala Monica Sarbu vacantele din copilarie aveau obligatoriu doua parti, repartizate inegal. Initial, mergea la tara, la bunici, unde programul era destul de monoton: lectura, lectura si iar lectura. Apoi isi facea intrarea partea a doua a vacantei: concediul parintilor care, prin extensie, devenea si cel al copiilor. „Pregatirile incepeau inca din toamna si iarna precedenta, iar planurile se tot faceau si desfaceau. Un lucru era sigur: vom pleca! Aceast vacanta dura cel putin trei saptamani si mergeam cu cortul prin tara. Adica, ne urcam intr-o masina (o Dacie) sase persoane – doi copii si patru adulti – si plecam fie la mare si apoi in Delta, fie la Baile 1 Mai si apoi in Maramures, Apuseni, Muntii Rodnei, sa zicem”, ne spune Monica Sarbu. Plecat cu cortul putin spus. De fapt se pleca cu jumatate din casa. „Asezatul bagajelor, care dura de seara pana spre dimineata plecarii, devenise o adevarata arta. Trebuia sa incapa totul – cortul (o devarata hardughie, modificat si prelungit pentru a incapea toata lumea avea doua dormitoare, un hol si o bucatarie), saltele, saci de dormit, pernite, lenjerie, vesela de campanie, cratite, tigai, oale. Apoi urma mancarea! Sa nu uitam ca era inainte de ’89 si totul se dadea pe cartela, asa ca posibilitatea de a cumpara de la destinatie era minima. Ceapa, cartofi, morcovi, carne la borcan, margarina primita din RFG si pastrata pentru «marea calatorie», miere, gem, cubulete concentrate pentru supa etc. Sa nu uitam de cornuletele si fursecurile rezistente pe vreme calda”, ne lamureste interlocutoarea. Si asa, „cu catel, cu purcel” se pornea la drum. „Masina arata ca un mic tanc, portbagajul era plin ochi (inclusiv cel de sus) si in masina nu se permiteau miscari bruste pentru ca era… full”, adauga Monica Sarbu.

„Numaram stele si a doua zi aveam puschele pe cerul gurii”
Pentru institutorul metodist Marilena Leurzeanu cele mai frumoase vacante era cele… din „varful Clujului”. „Vacantele mi le petreceam in satul tatalui meu, Campenesti, in judetul Cluj. Primul lucru pe care-l faceam cand ajungeam la tara era sa ne urcam toti verii (in jur de 18) pe deal si la apus de soare cantam «M-am suit in dealul Clujului»”, ne povesteste aceasta. Dar distractia abia incepea. „Biserica din sat fusese parasita, insa facuseram rost de chei, asa ca ne imbracam in hainele preotesti si cantam, ne urcam in turla bisericii si speriam liliecii. Mergeam si la scoala si ne jucam de-a elevii si profesorii. Dormeam pe capitele de fan, numaram stele si culmea, a doua zi aveam puschele (afte n.r.) pe cerul gurii. Noi, fetele, ne puneam pe toata fata smantana pentru ca tenul sa ne fie curat si alb, apoi ne spalam cu apa rece. Ne plimbam cu caruta trasa de magari si aduceam coceni de porumb. Mi se spunea Neluta, dar si Nelutu pentru ca eram baietoasa. Acolo era viata mea!…”, ne povesteste cu placere Marilena Leurzeanu. Taberele erau nelipsite din programul de vacanta al Madalinei Rucsanda, profesor de folclor in cadrul Facultatii de Muzica din Brasov. Ei bine, intr-o vara a ajuns cu prietenii cu cortul in Piatra Craiului. „In penultima noapte am auzit noi ceva zgomote suspecte, dar din considerente cat se poate de bine intemeiate – frica – nu a iesit nimeni din cort. Mai mult, cand unul dintre colegi a zis ca este ursul, noi i-am sugerat prieteneste ca ar fi bine sa se culce ca poate este foarte obosit”, ne povesteste Madalina Rucsanda. A doua zi, au constatat ca le lipsesc niste cutii de conserve, deci chiar fusese ursul. (C.M.)