Lifestyle

Universul Cristinei Blanaru este dedicat unei flori speciale – copilul sau

  • logomytex.png
 

Ionela SOLOMON

Este primul maestru in arta floristica din Romania. Cu toate acestea, am ales sa nu vorbim cu Cristina Blanaru despre profesia ei, despre arta de a manui florile si de a le face sa arate si mai frumoase decat sunt, ci despre viata ei dincolo de corolele frumos mirositoare. Trebuie spus ca, mai ales in ultimele opt luni, timpul liber al Cristinei Blanaru este ocupat cu profesia de… mamica. Asa stand lucrurile, prioritatile se schimba radical, responsabilitatile cresc, dar si satisfactiile sunt pe masura.
Profesia de mamica
Nu cred ca mai pot spune ca am timp liber. Timpul liber pentru mine inseamna plimbarile in natura cu copilul si micile excursii cu familia, in care plecam, in principal, in week-end-uri. Imi place foarte mult sa citesc, sa gatesc, dar timpul chiar nu-mi mai permite. Totul se leaga de cel mic acum, dar nu simt acest lucru ca pe un sacrificiu, ci ca pe un lucru extraordinar de frumos, o experienta unica , ne destainuie Cristina Blanaru. Asa stau lucrurile acum, insa, o data ce copilul va creste, cel putin in ceea ce priveste schiatul, el va merge impreuna cu mamica, o pasionata a acestui sport pe partie. Timpul liber va fi atunci valorificat la maxim! Interlocutoarea recunoaste ca, devenind mama, a ajuns o persoana mai responsabila, se gandeste mult mai serios la viitor si are grija mai mult si de persoana ei. Daca inainte ma prindea noaptea si, uneori, chiar dimineata la serviciu, acum abia astept sa plec acasa sa-i fac baie micutului sau sa ma joc cu el. A venit pe lume la momentul potrivit si am vrut sa pastrez o amintire placuta a zilei in care l-am adus pe lume. De aceea, in timpul travaliului incercam sa traiesc fiecare clipa frumoasa si sa gandesc pozitiv. Astfel ca citeam cu indarjire o carte despre gandirea pozitiva si incercam sa transform acele momente in amintiri pe care sa le retraiesc intotdeauna cu placere , povesteste interlocutoarea.
Dincolo de flori, printi si printese…
La capitolul pasiuni, desi una putin mai veche, Cristina Blanaru aminteste de indarjirea cu care se documenta despre viata caselor regale. Nu stiu de unde a pornit aceasta pasiune. Imi cumparam de la anticariate reviste nemtesti despre acest subiect si stiam tot ce misca in univerul regilor, reginelor, printilor si printeselor. stiam cine cu cine umbla, ce bijuterii poarta si cat costa, care sunt ultimele barfe, care sunt gradele de rudenie. In timp, pasiunea aceasta a mai scazut in intensitate, insa tin minte si acum ca, atunci cand a murit printesa Diana, am suferit foarte mult. Am renuntat chiar sa mai merg la o nunta care avea loc in aceeasi zi cu inmormantarea sa , a completat interlocutoarea. Chiar daca lucreaza cu ele, florile nu lipsesc nici din viata personala a maestrului in arta floristica. Recunoaste ca nu are o floare preferata, insa, cel mai adesea, primeste de la sotul ei flori de sezon. Ii face foarte multa placere sa faca din aceste minunate fiinte necuvantatoare daruri pentru cei dragi. Cat despre stilul ei vestimentar, Cristina Blanaru recunoaste ca imi place foarte mult stilul elegant. Ador palariile (am chiar si o mica colectie) si perlele. Daca spun ca imi place foarte mult stilul adoptat de Jaquelline Kennedy si printesa Diana, cred ca spun totul. Dar, pentru ca meseria ma obliga, trebuie sa ma rezum la stilul sport . In cateva cuvinte, interlocutoarea se caracterizeaza ca fiind o persoana sociabila (calitate dobandita de la mama sa), poate putin prea sensibila, extrem de corecta (chiar si cand nu este in favoarea ei), sincera, ambitioasa si incapatanata, insa in sensul pozitiv.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare