Lifestyle

Unele mamici nu-si primesc indemnizatia de crestere a copilului

  • logomytex.png
 

Aveti, adesea, ocazia de a auzi ca la nivelul tarii noastre natalitatea scade cu fiecare an ce trece. Iar asta, in ciuda faptului ca statul roman „se straduieste din rasputeri” sa incurajeze femeile sa aduca pe lume copii. Una dintre ultimele masuri in acest sens a constituit-o dorinta exprimata a Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei de a reduce valoarea indemnizatiei pentru cresterea copilului. Insa, pentru ca si-au dat seama repede ca nu luasera cea mai inteleapta decizie, in urma cu doua zile au fost propuse trei variante posibile de modificare a acordarii indemnizatiei de crestere a copilului. Si lucrurile nu iau sfarsit aici. Tot din ciclul „uite-o, nu e”, exista situatii in care mame care indeplinesc toate conditiile pentru a beneficia de indemnizatia pentru cresterea copilului nu ajung sa vada banii sau intra in posesia lor mult mai tarziu decat ar fi normal.

Firme cu putini angajati
„Intr-adevar, exista situatii in care mamele nu-si primesc drepturile prevazute de lege, de contractul colectiv si de cel individual de munca, desi ele intrunesc toate conditiile pentru a intra in posesia indemnizatiei de crestere a copilului. Cum se intampla acest lucru? Ei bine, trebuie mentionat ca banii pe care proaspetele mamici ii primesc sunt suportati integral din bugetul asigurarilor sociale de stat. Acesta este si motivul pentru care una dintre conditiile impuse de Legea 19/2000 este acela ca viitoarea mama sa aiba stagiu de cotizare neintrerupt cel putin zece luni inainte de nastere”, ne-a declarat Maria Smeureanu, directorul Inspectoratului Teritorial de Munca Brasov. De unde apar problemele? Foarte simplu: in loc sa primeasca banii direct de la asigurarile sociale, mamele ii primesc de la angajatori. In momentul in care vireaza fondul de sanatate, ei retin suma pe care trebuie sa o plateasca femeilor aflate in concediu pentru cresterea copilului. Pana aici, nici o problema. Lucrurile se complica acolo unde compania la care a lucrat femeia este mult prea mica (are foarte putini angajati) si nu dispune de fonduri de sanatate suficient de mari pentru a retine valoarea indemnizatiei. „In acest caz, angajatorul trebuie sa faca un dosar, pe care il depune la Casa de Pensii pentru ca femeia sa primeasca banii cuveniti. Dar, chiar si in aceste conditii, banii de la Casa de pensii vin cu intarzieri destul de mari”, a completat Maria Smeureanu. In ceea ce priveste intarzierile cu care mamicile primesc banii, Casa de Pensii spune ca vina apartine angajatorului. „Conform Legii 19, indiferent in cat timp noi viram firmei respective sumele compensatorii, aceasta este obligata sa plateasca mamei indemnizatia in timp util”, ne-a declarat Ioan Tamparau, directorul executiv al institutiei mai sus amintite. Iar daca firma nu are bani, asta e! Ce importanta mai are ca femeia e cea care suporta consecintele?

Atentie la firmele cu activitatea intrerupta
Acesta este, totusi, un caz fericit, deoarece femeia intra la un moment dat in posesia banilor. Exista, insa, si angajatori mai putin seriosi, care nu sunt deloc preocupati de realizarea dosarului ce trebuie depus la Casa de Pensii. In aceasta situatie, mama nu are cum sa primeasca banii de care are atat de multa nevoie pentru ingrijirea copilului. O alta situatie in care femeia risca sa nu primeasca banii e cea in care firma isi intrerupe activitatea. „Atunci cand firma este lichidata, mama va primi banii direct prin Casa de Pensii. Insa, daca firma mai exista, dar nu produce nimic, situatia este similara cu cea anterior prezentata”, a completat Maria Smeureanu. Iar daca doreste solutionarea problemei cu care se confrunta, tot ce-i ramane de facut femeii este sa se adreseze institutiei competente. Si, uite asa, in loc sa stea acasa si sa ingrijeasca micutul – ca doar pentru asta se numeste concediu de ingrijire a copilului – proaspata mama n-are decat sa plece cu jalba-n bat si sa bata pe la te miri ce usi pentru a-si primi un drept care i se cuvine.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google