Lifestyle

Un corp revigorat si cu o musculatura tonifiata

  • logomytex.png
 

Miscarea constituie unul dintre aliatii nostri de nadejde in lupta cu imbatranirea si factorii ce ne afecteaza sanatatea organismului. De exemplu, simplul mers pe role fortifica inima si imbunatateste respiratia, tonifiind, in acelasi timp, musculatura gambelor si a feselor (datorita pozitiei pe care o avem: genunchii usor indoiti si corpul inclinat inspre inainte). Pentru pastrarea unui bun echilibru pe patinele cu rotile, se contracta mai multe grupe de muschi. De aceea, mersul cu rolele tonifica intreg corpul. Daca practicati acest sport regulat, adica doua sedinte cam de o ora si jumatate pe saptamana, intr-un ritm moderat, inima dumneavoastra va fi foarte multumita. Sfatul nostru ar fi ca inainte de a pleca intr-o plimbare pe role sa faceti footing vreo cinci minute. De asemenea, intindeti de cateva ori picioarele, pentru a va antrena musculatura. Nu uitati nici de cateva genuflexiuni, pentru a va pregati articulatiile genunchilor.

Exercitii dupa tehnica pilat
Sunteti o persoana mai comoda si nu va place sa iesiti din casa pentru a practica un sport? Atunci faceti cateva exercitii folosindu-va de tehnica pilat. Nu numai ca va scapa de durerile din anumite zone ale corpului, dar, in acelasi timp, are si un efect relaxant. Durerile de spate, datorate mai ales pozitiei defectuoase pe scaun, vor disparea cu cateva exercitii de intarire a abdomenului si a musculaturii din jurul coloanei vertebrale. Acest tip de miscare nu numai ca va remodeleaza corpul, dar, in acelasi timp, este benefic si pentru concentrare. Insa, pentru asta fiecare miscare trebuie realizata in sincron cu o respiratie lejera. Practicand miscarile pilat de doua ori pe saptamana, timp de aproximativ o ora, va veti relaxa, iar corpul dumneavoastra isi va recapata tonicitatea si supletea. Pentru a atinge aceste obiective, trebuie sa subliniem faptul ca sportul presupune constiinciozitate si regularitate. Doar asa veti reusi! (O.B.)


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google