Truda – Viata la tara – frumoasa, dar cu multa munca

De multe ori, dupa o zi incarcata de munca, nu mai avem chef de nimic. Nici macar sa mancam. Si, Doamne, ce mult ne mai plangem si ne mai vaitam! Ei, ce sa mai spunem atunci despre femeile de la tara, a caror zi de munca incepe de multe ori la ora patru sau cinci dimineata si ajunge la final aproape de miezul noptii? Curiozitatea de a vedea cum fac fata acestui program ne-a pus pe drumuri… de tara. Am nimerit intr-o zi calduroasa, caniculara chiar am putea spune, cand noi, orasenii, n-am scoate nasul din casa pentru nimic in lume.

„Echipa rapida” din Feldioara
Mai intai am pornit-o pe drumul inspre Rupea. Nu departe de Feldioara am putut zari pe camp un grup de sase femei, care se intreceau in munca in mijlocul unei culturi de sfecla. Am facut popas pentru a povesti cu ele. „Noi suntem «echipa rapida», a doamnei Tantica Vieru. Suntem sase sapte femei care, de cum incepe primavara, pornim la lucrul campului. Toate suntem pensionare si, pentru ca banii nu ne ajung, suntem nevoite sa iesim la munca”, povesteste una dintre femei, in timp ce sapa cu spor. Am intrebat daca merita sa stai toata ziua cu capul in soare. Raspunsul a fost prompt: „250.000 lei pe zi cu mancarea noastra”. Si se pare ca doamnele au de lucru pe toata durata sezonului. „Lumea ne stie ca suntem harnice si serioase. Pornim la camp dis-de-dimineata, iar pe la sase seara ne tragem inspre casa. Cand se termina vara cu sapa si cu fanul, incepem la scos de sfecla, cartofi. Atunci mai muncim si pe alimente, ca ne convine”, precizeaza doamna Tantica.

„Creanga, domnisoara, ca pe scriitor”
Am urcat in masina si am pornit-o mai departe. Nu peste mult timp mi-a atras atentia un alt grup aflat pe camp. Aceeasi activitate, dar alti protagonisti. Intre toti, trei femei munceau cu spor. „Ce sa facem, domnisoara? Trebuie sa muncim. Batem pamantul de ne rupem spinarea. Munca e grea, plata e mica, dar numai din pensii nu putem trai. Dupa 40 de ani de colectiv avem un milion pensie. Avem si noi acasa niste gaini, un porc si gata. Nici mancare nu ne mai vine sa facem de oboseala”, povesteste tanti Olimpia, in varsta de 75 de ani. Desi operata la picior, tanti Victoria stie ca nu poate ocoli munca la camp. Altfel, nu ar avea din ce trai. In aceeasi situatie se afla tanti Leana si tanti Maria. „Conservele pentru iarna si celelalte treburi ce tin de casa le facem noaptea. Atunci mai avem si noi timp pentru gospodarie”, completeaza tanti Olimpia. Insa atentia mi-a fost atrasa de „veterana echipei”. Am intrebat-o cum se numeste, iar dumneai ne-a raspuns plina de haz: „Creanga, domnisoara, ca pe scriitor. Dumitra Creanga”. La cei 76 de ani ai sai, tanti Dumitra se tine foarte bine. Da cu sapa cu mare vrednicie si nu se lasa mai prejos decat coechipierele sale. „Este greu domnisoara, dar din asta traim noi aici”, adauga tanti Dumitra.

Zilele ploioase sunt dedicate gospodariei
Mare bataie de cap da in acest sezon si fanul. In drumul meu de intoarcere, am poposit si pe o faneata, aproape de Vladeni. Mirosul de flori de fan mi-a purtat pasii inspre tanti Victoria Tinghis si fiica dumneaei, Maria. Intorceau fanul pentru a se usca bine, astfel incat seara sa-l duca direct acasa. „Ne trezim la cinci dimineata. Mulgem vaca, pentru ca trebuie sa o trimitem la ciurda. Apoi dam la purcei si le fierbem si pentru seara. Facem de mancare, dupa care pornim spre camp. Cand e fan venim de pe la zece, iar cand e de sapa, dis-de-dimineata”, povesteste bunicuta in varsta de 81 de ani. Seara, in jurul orei sase, se intorc inspre casa. Aici descarca fanul dupa care incep treburile gospodaresti. „Mulgem vaca, dam la purcei si facem din nou mancare. Pe la 11 sara terminam si noi de trebaluit”, completeaza tanti Victoria. Restul treburilor din gospodarie sunt facute in zilele ploioase, cand vremea nu permite lucrul pe camp. (O.B.)