Lifestyle

Șerban Huidu revine „pe sticlă” să facă umor

 

La aproape patru ani de la accidentul pe care l-a produs din vina sa, în apropiere de Brașov, soldat cu trei morți, Şerban Huidu revine în calitate de prezentator al „Cronicii Cârcotaşilor”, anunță „Adevărul”. „Cârcotașul” susține că este pregătit pentru „reacţiile urâte” care or să se ivească odată cu revenirea sa. Retras în octombrie 2011 din lumina reflectoarelor, Şerban Huidu (39 de ani) revine la pupitrul emisiunii, împreună cu cel căruia, în 2012, i-a oferit locul său, Codruţ Kegheş (Dezbrăcatu’). Celor doi li se vor alătura Ioana Petric şi Cristian Hrubaru, emisiunea de satiră urmând să aibă patru ediţii pe săptămână, începând din 21 septembrie, de la ora 20.15. Huidu a declarat că nu a plecat niciodată de la emisiune, fiind de părere că în această formulă mai sunt lucruri de spus. Huidu a mai spus că oamenii care l-au înlocuit până acum „s-au descurcat foarte bine”, iar pauza de pe „sticlă” l-a determinat să înţeleagă că rolul său de prezentator e mai important decât credea. Pe de altă parte, în privinţa lui Mihai Găinuşă, Huidu dezvăluie faptul că „nu a fost o problemă reală între noi, ci mai degrabă instituţională, între Mişu şi Prima TV. Nu s-au înţeles”. Ioana Petric, care va face pereche cu Cristi Hrubaru, îl consideră pe Huidu drept „motorul emisiunii”, „nu doar un producător excelent, ci şi un om cu un caracter puternic şi opinii ferme”, dar este conştientă de faptul că vor exista şi păreri negative legate de revenirea lui.

„Cronica Cârcotaşilor” a debutat pe micul ecran în anul 2000, fiind creată de Șerban Huidu, și a avut acum peste 30 de sezoane.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare