Lifestyle

Peste 2.500 de invitați la nunta prințului Harry

 

Prințul Harry al Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord și logodnica lui, Meghan Markle, au invitat 2.640 de persoane din public pe domeniul Castelului Windsor, pentru a asista la evenimente din ziua nunții lor, pe 19 mai, a anunțat, vineri, Palatul Kensington, scrie AFP.com. Potrivit unui purtător de cuvânt, prințul și logodnica lui își doresc ca ziua nunții lor să fie organizată astfel încât să le fie permis și membrilor publicului să simtă că iau parte la eveniment. Acest grup va putea urmări sosirea mirilor și a invitaților acestora la Capela St George de pe domeniul Castelului Windsor, precum și plecarea mirilor într-o trăsură, către castel.
Acest grup include 1.200 de membri ai publicului din Marea Britanie, aleși astfel încât să reprezinte mai multe medii și vârste, inclusiv tineri care au demonstrat un „leadership puternic” și care și-au servit comunitățile. De asemenea, vor fi invitate 200 de persoane din organizații caritabile asociate cu prințul Harry și Meghan Markle, 100 de elevi din școli locale, 610 membri ai comunității castelului și 530 de persoane care lucrează pentru familia regală.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button