Ozzy Osbourne cântă la Zone Arena

Fostul solist al trupei Black Sabbath, Ozzy Osbourne, va concerta în țara noastră pe 2 octombrie. Show-ul va avea loc la Zone Arena, în ciuda recentelor anunțuri referitoare la demolarea zonei de spectacole. „Vă asigur că Ozzy Osbourne va cânta la București la Zone Arena. Concertul va începe la ora 20.30, pentru a se încheia la ora 22.00, astfel încât să nu tulburăm ordinea și liniștea publică”, a declarat proprietarul Zone Arena, Dorian Ciubuc, care a anunțat că amplasamentul nu va fi desființat.
Primarul sectorului 2 din București, Neculai Onțanu, a cerut anterior sistarea activităților la arena de spectacole și desființarea Zone Arena și a tuturor construcțiilor din jur, pe motiv că acestea au fost ridicate ilegal, neavând autorizație de construcție și nici avize și acorduri necesare funcționării. Edilul a spus că a primit multe sesizări de la locuitorii din apropiere care reclamă poluarea fonică, mai ales după orele 22.00, aglomerația de oameni și mașini, faptul că zonele verzi au fost distruse și scările de bloc transformate în toalete publice.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



