Lifestyle

Noi jurați la „Românii au talent”

 

Pro TV a anunţat, vineri seara, că au început filmările pentru noul sezon al show-ului „Românii au talent”, cel cu numărul 12, care va fi difuzat în primăvara lui 2022. De această dată în juriul Românii au talent, vor intra nume noi, Mihai Bobonete – actorul din „Las Fierbinți”- şi Dragoş Bucur – prezentatorul de la „Visuri la cheie”. Astfel, noul juriu va fi format din Andra, Andi Moisescu, Mihai Bobonete (în locul lui Florin Călinescu) şi Dragoş Bucur (în locul Alexandrei Dinu).

„Sunt foarte fericit să mă aflu în postura de jurat deoarece este show-ul pe care îl respect cel mai mult și care mi-a plăcut de la lansare.Îmi face plăcere să lucrez cu o echipă pe care, în mare parte, o cunosc și alături de care am lucrat la diferite proiecte. Pe colegii jurați îi cunosc foarte bine, pe fiecare în parte, și simt că ne vom distra foarte tare. Abia aștept să mă distreze și pe mine altcineva pentru că, de obicei, eu fac lumea să râdă. Acum sunt în fața scenei și aștept să văd ce înseamnă să fii român talentat, a declarat Mihai Bobonete pentru Pro TV.

„Eu cred că românii chiar au talent, suflet mare și un simț al umorului foarte dezvoltat, așa că o emisiunea care să caute și să dovedească aceste lucruri este perfectă! E o bucurie pentru mine să fac parte din echipa Românii au talent și să fiu în juriu alături de Andra, Andi și Bobo”, a spus Dragoș Bucur pentru sursa citată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare