Lifestyle

Nicolai Tand are pensiune în comuna natală. „Plângeam de dorul de casă”

Nicolai Tand deține un restaurant în București și o pensiune în Rozavlea, unde de curând a fost numit cetățean de onoare, scrie Playtech.
Bucătarul de la Antena 1 și-a făcut pensiune în localitatea natală, iar o noapte de cazare la el costă 150 de lei.


„Sunt un om simplu, de la țară. N-am fost niciodată atât de emoționat, cum am fost când am fost numit cetățean de onoare al comunei în care m-am născut. Eu am plecat din Rozavlea, dar Rozavlea nu a plecat niciodată din mine. Aici sunt acasă, sunt al pământului. Am fost și plecat din țară, iar când trăiam la Paris, de Crăciun sunam pe toată lumea de acasă, ca să-i aud colindând. Plângeam de dorul de casă. Acesta a fost și motivul pentru care m-am întors în România, ca să fiu mai aproape de casă”, a declarat Nicolai Tand.


Pensiunea lui din Rozavlea, Maramureș, are șapte camere, renovate chiar de Nicolai Tand. „Cândva, aveam un gard din beton, făcut de tata, dar l-am schimbat cu unul din nuiele împletite, deși toată lumea mă întreba de ce fac asta. Acesta este, de fapt, Maramureșul. Încerc că păstrez locurile, așa cum le-am primit de la bătrânii noștri, să vină turiștii pentru lemn, pentru țesături, pentru tradiții. Podelele pensiunii sunt puse de mine, doar sunt fecior de tâmplar! Este, de fapt, o casă de vacanță, o locație frumoasă, unde vin să petreacă și alții, cu o curte frumoasă, pot să vină și cu câini și cu copii mici. Nu este deloc scump la noi. Soția se ocupă de Casa Tand din Maramureș”, a explicat celebrul bucătar.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare