Lifestyle

Nasrin, veste bună pentru fanii ei

  • img_293008.jpg

Ameri Nasrin a anunțat în emisiunea lui Dan Capatos că se ocupă de un proiect online și că nu exclude nici revenirea pe micile ecrane, după demisia de la Antena Stars. Fosta prezentatoare TV a dezvăluit că simțea nevoia de o schimbare, motiv pentru care și-a dat demisia.

„Nu a fost oboseală, tu știi ce înseamnă, dar am avut opt ani de matinal și de Star Magazin, vreo nouă dacă iau în calcul și Antena 2, am prins transformarea. Însă așa am simțit eu, întotdeauna am mers după feeling. A fost o decizie la care am lucrat destul de mult timp. Am zis că trebuie o schimbare în viața mea. Și dacă o făceam acum un an sau acum 2 ani cu siguranță nu era momentul potrivit”, i-a spus Nasrin lui Dan Capatos.

„Am încheiat un capitol și deschid altul. Sunt 100% convinsă (…) O să încep un proiect online. Ăsta e viitorul. Da, trebuie să spun asta, urmează și alte proiecte în televiziune, însă acum, pentru că am perioada asta de respiro, o perioadă scurtă, după ce voi reîncepe în televiziune, am de gând să mă focusez și pe partea asta, să creez cât mai mult, pentru că eu consider că se poate, există treaba asta”, a mai declarat ea.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare