Lifestyle

Monica Dascălu a revenit la pupitrul știrilor PRO TV

Monica Dascălu a revenit la pupitrul știrilor PRO TV, după noi ani de pauză, în care s-a concentrat pe familie. Aceasta a spus că este entuziasmată de revenirea în echipa știrilor.

„Revin la Știrile PRO TV cu multă bucurie și entuziasm, deoarece aici, în echipa știrilor, am crescut și am evoluat atât din punct de vedere profesional, cât și personal. Am descoperit multe resurse interioare care m-au ajutat în tot ceea ce am realizat. Deși am lipsit aproape doi ani, am rămas în legătură cu o parte dintre colegi, iar pe alții i-am reîntâlnit pe teren, la filmări. Oriunde am fost, am întâlnit români din țară și din străinătate care mi-au transmis că abia așteaptă să mă revadă. Toate aceste întâlniri m-au ținut conectată, într-o oarecare măsură, cu lumea televiziunii”, a spus Monica Dascălu.


Referitor la rolul de mamă, ea a povestit că se bucură din plin de această etapă. „Pentru mine, rolul de mamă este unul fascinant și mă bucur din toată inima de tot ceea ce trăiesc. După ani în care am lucrat la vindecarea fricilor și neputințelor personale, am studiat și am înțeles etapele de dezvoltare și transformările implicate, realizând că acestea sunt absolut normale în creșterea unui copil. Mă bucur de această perioadă a vieții mele și abia aștept să mă reîntâlnesc cu telespectatorii Știrilor PRO TV”, a precizat știrista, citată de libertatea.ro.
Monica Dascălu va prezenta Știrile PRO TV în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 13:00.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button