Lifestyle

Mircea Badea, implicat într-un accident ușor… „E lovită, e înjunghiată, e…”

  • mirceabadea_4.jpg
 

Mircea Badea a fost implicat într-un accident rutier ușor, în drum spre serviciu.

Prezentatorul de la Antena 3 a povestit aseară, în emisiunea sa, cum mașina sa i-a fost lovită din spate de un microbuz cu numere de Ucraina.

Vă povestesc ce mi s-a întâmplat venind la emisiune. Eu vin cu puțin timp înainte să începem emisiunea, că n-am chef să o ard prin incintă degeaba şi a intrat unul în spatele meu. Accident! Deci eram la Statuia Aviatorilor, veneam dinspre 1 Mai și urma să fac stânga către Charles de Gaulle. Deci ocolesc, statuia era în stânga mea, să ocolesc ca să mă duc, și venea dinspre contrasens o mașină. Am făcut stânga, am pus frână ca să-i dau prioritate de dreapta (…).
Aveam viteză înainte să pun frână 3 kilometri la oră, că îți dai seama mergi un pic cum ieşi de la stop ca să faci stânga. Zic cât de prost să fii, m-am gândit eu. Mă uit în retrovizoare, văd că era un microbuz, zic bun, cât de prost să fii? Ok, mă dau jos să văd ce s-a întâmplat. Mă dau jos, mă uit…mașina mea e o legendă locală aici. Am o mașină foarte, foarte veche pe care nu intenționez să o schimb. E lovită, e înjunghiată, e mecită, e zdrobită, e pe toate părțile. Un fel de tanc, așa, care, mă rog, a trecut prin multe și nici nu intenționez să o schimb. Mă uit în spate, îți dai seama, o nouă lovitură, printre alte 15. Mă uit la microbuz, număr de Ucraina. Mă uit la conducătorul auto, bărbat în niciun caz bătrân. Nici nu s-a dat jos, se uita așa cu atenție și îngrijorare. (…) M-am uitat, nu s-a văzut nimic teribil. M-am urcat și m-am dus mai departe la emisiune. Ăla pleacă și el mai departe, nici nu s-a dat jos să vadă despre ce e vorba”, a povestit Mircea Badea, citat de stiripesurse.ro.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare