Lifestyle

Mihai Găinușă e student la 52 de ani

Mihai Găinușă e student la 52 de ani
Mihai Găinușă, care are acum o emisiune de satiră la postul Canal 33, a anunțat că e student la masterat la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” din Bucureşti.
Invitat în emisiunea „Vorbește lumea” de la Pro TV, prezentatorul a vorbit despre această nouă etapă din viața sa. Învață de zor, nu a picat niciun examen până acum.
La orice vârstă este bine să înveți câte ceva, să îți ții creierul în priză, să fii acolo în rând cu timpurile, cu vremurile, și cu ocazia asta mai cunosc și oameni. Am și colegi, nu suntem mulți…suntem doar 5 în an, la grupa noastră. Am dat examen, am învățat toată vara și am reușit să intru. Eram aproape 3 pe loc. Am luat toate sesiunile de până acum, nu am picat niciun examen. Urmează să-mi dau dizertația. Scriu filme de scurtmetraj și de lungmetraj. Asta fac”, a explicat Mihai Găinușă, care este la clasa de Scenaristică, conform protv.ro.
Mihai Găinușă e student la 52 de ani. Chiar dacă are propria emisiune și este și student, Mihai Găinușă (52 de ani) nu uită de familia lui. Prezentatorul este tare mândru de cei doi copii.
Eva a crescut, face 18 ani anul ăsta. O să termine liceul, pleacă de acasă la facultate. În Anglia vrea să plece. Vrea să se facă ceva pe biologie-medicină, deci nu are nicio treabă cu mine, ceea ce e foarte bine. Nu vă dați copiii în media”, a spus Mihai Găinușă râzând.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Barbu Gh.
1 an în urmă

Da, nu e nimic rău a învăța în permanență.
Problema la el este că-i un rebut social. Ce-i drept, nu așa de ordinar ca huidu, dar nici departe nu-i.

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare