Micutzu, dus la Poliție, azi-noapte, după un conflict în Capitală (VIDEO)
Mai multe persoane au ajuns la Poliție, azi-noapte, după ce au fost implicate într-un conflict care a degenerat în violențe și în distrugere, în zona Căii Victoriei din București. Printre cei audiați la Poliție a fost și Micutzu. Potrivit spynews.ro, comediantul ar fi fost jignit de un trecător, iar de aici s-ar fi ajuns la loviri și la alte violențe.
„În noaptea de 15 /16 august 2021, în jurul orei 00.00, prin apel 112, Secția 1 Poliție a fost sesizată de către o femeie cu privire la faptul că în fața unui magazin de pe raza de competență a secției, mai multe persoane sunt implicate într-un conflict. La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiștii, care au identificat persoanele implicate și le-au condus la sediul subunității. Din primele date a rezultat că în jurul orei 23.50, dintr-un grup format din 5 persoane, 4 adulți și un minor, aflat în fața unui magazin, un bărbat ar fi adresat anumite cuvinte unui trecător. Acesta ar fi fost deranjat de cele auzite și a început să se certe cu cel în cauză. Cu intenția de aplanare a situației, au intervenit alte două persoane, un bărbat și o femeie. Conflictul verbal a degenerat, iar un geam al magazinului a fost spart. În cauză au fost declanșate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere și lovire sau alte violențe. Patru bărbați au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 200 de lei (fiecare), conform prevederilor Legii nr 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, pentru adresarea de expresii jignitoare”, se arată în comunicatul Poliției.
Update:
În mediul online au apărut mai multe filmulețe din timpul conflictului, dar și din timpul intervenției Poliției (VEZI AICI, AICI și AICI).
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.