Marinela Chelaru: „Nu știu dacă m-aș mai întoarce pe scenă, nu știu dacă mă mai ține inima”
Marinela Chelaru duce dorul perioadei în care apărea pe scenă, însă nu știe dacă sănătatea îi mai permite să joace altceva decât un rol scurt.
„Când mă uit la televizor și văd serialul cu băieții de la trupa în care am jucat și eu, îmi revin niște amintiri superbe. Nu știu dacă m-aș mai întoarce pe scenă, nu știu dacă mă mai ține inima. În primul rând, sănătatea este primordială. Îți trebuie energie, pentru că te consumă foarte mult. Trebuie să fii fizic sănătos pentru scenă. Îmi e frică să mă bag într-o chestie de asta. Sau dacă mi-ar da un rol, un regizor sau un producător, să fie unul mai mititel, atunci aș accepta. Nu trebuie să depun foarte mult efort. Îmi este dor de televiziune, de teatru și de film. Am avut niște perioade superbe în tinerețe. Nu mă uit cu mânie înapoi, ci cu drag. Nu mai pot să mă urc pe cal să cuceresc Troia, am o vârstă”, a declarat actrița, pentru impact.ro.
În urmă cu mai bine de un an, ea a avut probleme grave de sănătate. Mai mult, medicii au sfătuit-o să slăbească rapid, pentru că viața îi este pusă în pericol. În prezent, actrița urmează un tratament și petrece foarte mult timp în casă, fiindu-i teamă și de infectarea cu SARS-CoV-2.
„Nu am voie să ies pe căldură și pe frig, când este ger afară. Am stat cuminte în casă în toată această perioadă. Nici bine așa nu prea m-am mai simțit, mi-am luat medicamentele mele și cam atât. Am vrut să ies până la piață, dar nu am mai fost. Am mâncat fructe pentru că aveam în casă, mi-am făcut și înghețată. Acum soțul face cumpărăturile, dar nu prea avem nevoie, pentru că avem provizii în casă”, a precizat actrița, în interviul pentru impact.ro.
„Nu am mai fost nici pe la spital în ultima perioadă, vorbesc cu doctorița mea la telefon și cam atât. Este un înger de femeie. Ținem legătura pentru orice eventualitate, dar nu am avut probleme. Ultima dată mi-a schimbat medicamentele de tensiune și mă simt mult mai bine”, a mai adăugat aceasta.
VEZI ȘI:
COVID-19. „Marinela Chelaru se teme să mai iasă din casă”
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.