Majda, mesaj despre plecarea de la Antena Stars
Majda Aboulumosha a plecat de la Antena Stars, unde a prezentat emisiuni mai întâi alături de Cristi Brancu, apoi de Andrei Ștefănescu (de la trupa Alb Negru). Deși colaborarea cu postul de emisiune s-a încheiat, iar fanii ei bănuiesc că din cauza faptului că a fost promovată Natalia Mateuț – fiica fostului fotbalist Dorin Mateuț, Majda a avut numai cuvinte de laudă la adresa celor care i-au fost colegi.
„Dragii mei, am primit atâtea întrebări de la voi încât țin să vă anunț că am încheiat un nou capitol!! Au fost 2 ani cu 2 proiecte pline de emoție, în care mi-am pus sufletul și v-am simțit mereu aproape. Mulțumesc, Antena Stars pentru toți oamenii pe care i-am întâlnit, pentru fiecare lecție primită și emoție simțită. Mulțumesc întregii echipe cu care am colaborat și pentru fiecare zâmbet pe care l-am primit. Să știți că ceea ce vedeți voi pe TV este rezultatul a multor oameni (cameramani, makeup artiști, doamnele care au grijă să fie totul dezinfectat și tu să ai tot confortul, producători, reporteri, o mulțime de oameni care de multe ori nu se văd și ei merită toate aplauzele). Vă doresc să aveți oameni care să creadă în voi așa cum am avut eu și parte de susținere necondiționată. Întotdeauna o parte din mine o să rămână în locurile unde am pus suflet, așa că ne revedem cu mare drag de fiecare dată. Un nou drum mă așteaptă, iar eu sunt pregătită să vă ofer întotdeauna emoție și iubire. Vă îmbrățisez și vă mulțumesc”, a scris Majda, pe Instagram.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.