Loredana Groza, declarație controversată referitoare la psihiatri și nutriționiști
Loredana Groza a făcut o declarație controversată referitoare la psihiatri și nutriționiști. Artista a declarat că nu vrea să deranjeze pe nimeni, dar ea nu crede în psihiatri și nutriționiști, în urma descoperirilor pe care le-a făcut în călătoriile sale în India. Cântăreața în vârstă de 54 de ani a făcut dezvăluirea în podcastul lui Mihai Bobonete. Loredana Groza a descoperit în vizitele ei în India că tehnicile de acolo sunt personalizate pentru fiecare corp.
„Nu cred în psihiatri, nu cred în nutriționiști, nu vreau să jignesc pe nimeni, Doamne ferește, dar eu personal nu folosesc asemenea servicii. Fiecare om e construit altfel. Nu există un nutriționist care să folosească aceeași tehnică, nu există! Eu am găsit prin India, și acolo ei lucrează pe fiecare corp, pe fiecare om. Există o anumită structură. Ceea ce corpul tău poate accepta sau nu, corpul meu poate accepta. Ce mănânci tu mie poate să nu-mi facă bine. E foarte mare diferență, sunt chestii foarte sensibile”, a declarat Loredana Groza în cadrul podcastului „Da. bravo!”.
Și a continuat: „Nu există cineva care să știe nu știu ce dietă și slăbim. Nu există să slăbești mai mult de 3-4 kilograme într-o lună. Cine slăbește mai mult într-o lună, e o chestie greșită acolo. După aia, corpul o va lua într-un mod total invers. De fapt, tu n-ai slăbit. E o falsă slăbire. Trebuie să slăbești puțin, în timp, să-ți cunoști corpul”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.
Pai ea vorbeste, la cate a suportat corpul ei?