Liviu Vârciu câștigă 7.000 de euro lunar, pentru a fi „un Cupidon mai mic”
Liviu Vârciu este implicat într-un nou proiect al postului de televiune Antena 1. Artistul va prezenta emisiunea matrimonială „Rămân cu tine”, câștigând lunar 7.000 de euro, potrivit libertatea.ro.
Liviu Vârciu se afla într-un impas financiar, întrucât toți banii pe care i-a câștigat de pe urma ultimelor proiecte au fost cheltuiți pentru producția filmului „Zăpadă, ceai și dragoste”, unde deține și rolul principal.
Potrivit formatului emisiunii pe care o va prezenta, 20 de femei își vor căuta bărbatul visurilor. Din mai mulți potențiali parteneri, fiecare femeie va alege cu cine dorește să rămână. Ele vor fi ajutate în acest demers de Liviu Vârciu. „O să fiu un fel de Cupidon mai mic”, a declarat Liviu Vârciu, conform comunicatului emis de postul de televiziune.
„Cine poate mai bine decât mine să aibă ochiul atât de bine format încât să poată spune cine cu cine se potrivește? Și asta pentru că am trăit ceva la viața mea și toată experiența pe care am acumulat-o o s-o pot folosi la această emisiune. Mă bucur că o să pot cupla oameni, la «Rămân cu tine», că o să-i pot face astfel fericiți”, a adăugat Vârciu.
În ultimii 20 de ani, formatul emisiunii (în străinătate – „Take me out”) a fost realizat aproape pe tot mapamondul, bucurându-se de succes în Marea Britanie, Germania, Danemarca, Italia, Olanda, Canada. Indonesia, Irlanda, Thailanda, Franța, Belgia etc..
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.